Posts in tag

vacanta


educație financiară buget

Administrarea finanțelor corect vă poate ușura viața considerabil, dezvoltându-vă anumite abilități în gestionarea banilor. Cu toate acestea nenumărate persoane se confruntă cu problema bugetului atunci când vine vorba de o vacanță, neavând parte de câteva lecții ce țin de educația financiară. Astfel am decis să vă prezentăm câteva modalități ce vă vor ajuta în gestionarea unui buget pentru o viitoare călătorie!

carantină

Trecerea ireversibilă a timpului ne face de cele mai multe ori să regretăm neproductivitatea noastră. Se scurg orele, săptămânile, lunile. În perioada carantinei, dat fiind faptul că dispunem de două ori mai mult timp liber, este esențial să-l utilizăm în favoarea noastră. Iată câteva idei cu care te poți „înarma” și care te vor ajuta …

Elevii din municipiul Chișinău care au obținut rezultate deosebite în anul precedent de învățământ au șansa de a petrece o vacanță gratuită, de șapte zile, la Costinești, pe litoralul Mării Negre. Proiectul se înscrie în Programul de Cooperare în domeniul educaţiei Bucureşti – Chişinău pentru elevii treptei gimnaziale şi de liceu din cadrul instituţiilor de …

Cel mai grandios festival de muzică electronică din Moldova revine. Cea de-a patra ediție a festivalului FOSFOR se va desfășura pe 30 iunie de la ora 18:00 și va dura până la ora 6:00 dimineața. În scenă vor urca 12 DJ din Moldova, dar și reprezentanți ai label-urilor de muzică cunoscute în întreaga lume care …