Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale, ediția 2021. Vezi cu ce impresii au rămas participanții


Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale este un eveniment tradițional organizat de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale pentru tineri dornici de a petrece timpul nu doar distractiv, dar și cu folos.

56 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 20 de ani din toate colțurile Moldovei au avut parte de activități intelectuale, sportive și recreative.

Vezi cu ce impresii au rămas aceștia, despre Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale, ediția 2021:

Maxim Pascal, Ungheni

„Odată ce am recepționat pe mail mesajul care confirmă participarea mea la TVJI ediția 2021, eram foarte fericit, căci acum în perioada pandemică nu prea se organizează tabere și efectiv tinerii stau acasă fără de a putea interacționa cu semenii lor (spunând asta nu mă refer la prieteni, ci la tineri încă necunoscuți).

De-a lungul acestor 7 zile de tabără am fost plăcut surprins de receptivitatea, deschiderea spre a face ceva și starea de bine, ce dăinuia pretutindeni. Faza cea mai mișto era că organizatorii ne erau amici, fără de a face diferențierea asta dintre ei și participanți.

Cu certitudine pot spune că TVJI a fost cel mai tare eveniment de vara aceasta și cu cea mai mare plăcere recomand această tabără adolescenților din țară, n-o să regretați.”

Mădălina Jitari, Fălești

„Tabăra de Vara de Jocuri Intelectuale! O nouă experiență minunată și utilă. Şapte zile intense dar atât de productive și inspiraționale. Mulțumesc pentru oportunitatea de a învăța și de a-mi afirma ideile, de a creşte interesul faţă de jocurile intelectuale, stimulându-mi astfel gândirea criică şi dorinţa de a mă informa corect.

Jocurile pregătite (Ce? Unde? Când?, Brain Ring, Trivia Quiz, Match, Banalități, Licitație, jocuri cu elemente sportive și multe altele.) ne-au testat cunoștințele, logica, dar și capacitatea de a coopera cu alți tineri.

Ideea de competiţie stârneşte dorinţa de a te dezvolta pentru a fi cel mai bun! Nimănui nu îi place să piardă, aşa că face tot posibilul să exceleze şi să demonstreze că poate cât mai mult!

Momente cu mare încărcătură emoțională, de spirit și de suflet, atât pentru participanţi cât și pentru voluntar şi organizatori – ne-am cunoscut mai bine unii pe alții, s-au legat prietenii, destăinuiri de viață, gând și faptă – totul rămâne o vie amintire și lucruri de viitor! Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale cu siguranță va fi întărită, dezvoltată şi continuată.”

Simona Luca, Călărași

“Am învățat multe participând La Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale ediția 14 și nu este o noutate faptul că implicarea în diverse proiecte de anvergură națională este o ocazie inegalabilă pentru dezvoltare personală și profesională. Pentru mine a fost o experiență care m-a făcut mai responsabilă, mai organizată și mai atentă la cei din jur, o experiență prin care am dezvoltat prietenii cu oameni speciali, și care mi-a oferit extrem de multe beatitudini.

Proiecte frumoase pot fi organizate oriunde. Proiecte superbe, eu am avut oportunitatea să particip în #tvji2021 , cu multă emoție, de fiecare dată, și alături de oameni excepționali pe toate planurile. Iar ceea ce este, de asemenea, minunat în Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, este faptul că mă pot implica în proiecte atât de variate, extrem de provocatoare, astfel încât bucuria planificării, implementării și evaluării este diferită de fiecare dată!”

Proiectul „Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale’’ a fost implementat de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale în cadrul Programului de Granturi 2021 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous 20 de studenți vor fi selectați în cadrul unui bootcamp Autonomous Driving
Next Baletul național „JOC" anunță casting pentru locurile vacante în grupul de stagiari
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply