O disciplină nouă pentru studenții și profesorii din sudul țării! În acest an de învățământ, profesorii de la Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul vor preda disciplina „Antreprenoriat Tech” pentru tinerii dornici de a dezvolta o idee de afacere și de a-și stimula spiritul antreprenorial. Această materie de studiu are scopul de a pregăti tânăra generație de lansarea unui startup.
Inițitiva face parte din proiectul „Startup Academy UNI”, o componentă a programului Startup Moldova, dezvoltat în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene și în parteneriat cu Suedia.
Pentru a pregăti antreprenorii de mâine, cadrelele didactice au participat la un program de formare profesională, iar sub ghidarea mentorilor cu experiență în domeniile IT și business, au beneficiat de cele mai bune practici pentru a preda dezvoltarea afacerilor bazate pe tehnologii informaționale.
Svetlana Bârlea, profesor universitar, Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul:
„Cea mai mare provocare pentru profesori este integrarea cu succes a studenților la cursul de Antreprenoriat. Rolul cadrelor didactice este de a-i monitoriza, de a-i îndruma și de a-i ajuta să înțeleagă cum ideile lor pot deveni produse palpabile. Preconizăm ca acest curs să fie unul opțional, predat la Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate din cadrul universității. Pe parcurs, de ce nu, putem extinde discipina de studiu la toate facultățile, inclusiv pentru tinerii care urmează studiile de masterat.”
Pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale, studenții vor învăța în baza unui program integrat de pregătire, iar lecțiile se vor desfășura atât în grup, cât și individual.
Cursul se va desfășura în 12 module, iar la final, tinerii își vor prezenta ideile de afaceri în cadrul unui Demo Day dedicat.
Corina Andronic, manageră de proiect „EU4Moldova: Startup City Cahul”:
„Antreprenorii în devenire din sudul țării au nevoie de educație racordată la ultimele tendințe ale pieței, motiv pentru care pregătirea încă de pe băncile universității este una dintre prioritățile noastre. Încurajăm tinerii să beneficieze de oportunitatea de a primi sprijin calificat prin intermediul educației antreprenoriale în universitate. Susținem ideile bazate pe inovație și stimularea lor, inclusiv atragerea de investiții și dezvoltarea lor.
Creșterea abilităților și competențelor antreprenoriale ale cetățenilor din regiune pot aduce schimbări pozitive în comunitate, așa cum afacerile bazate pe tehnologii digitale pun bazele unei economii locale vibrante.”
Vrei să studiezi AntreprenoriatulTech?
Dacă ești student la Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul și vrei să cunoști cum poți dezvolta o idee de afacere, ÎNSCRIE-TE la program până pe 19 septembrie, completând formularul de participare AICI.
Despre EU4Moldova: Startup City Cahul
„EU4Moldova: Startup City Cahul” este implementat în perioada 2020-2024 de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia. Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, care completează acoperirea regională a asistenței pentru dezvoltare acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova.
Proiectul sprijină, în special, dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă pentru întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei. De asemenea, acesta oferă oportunități de studiu tinerilor, femeilor și fetelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie – EU4Innovation Center – iar un grup larg de localnici vor deveni beneficiarii săi.
Obiectivul centrului este de a avea un efect de stimulare în orașul Cahul și alte zone de dezvoltare din regiune. UE investește în dezvoltarea proiectului 6,8 milioane euro, care sunt oferite prin intermediul Suediei, proiectul fiind implementat de ATIC.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment