Studenția, perioadă care este numită de cei mai mari ,,perioada cea mai frumoasă a vieții”. Unii pleacă să studieze la școli profesionale, la colegiu, iar alții la universitate. Unele persoane aleg să locuiască la cămin oricare ar fi premisele, acest lucru presupune să locuieşti cu cel puţin încă o persoană, iar, cel mai probabil, acesta va fi un necunoscut. Iată câteva sfaturi pentru cei care vor trăi cu colegi de cameră.
Comunică bine
Comunicarea este elementul cheie în orice relație de succes! De aceea, întotdeauna trebuie să te asiguri că sunt ascultate toate opiniile colegilor de apartament și că toată lumea se simte înțeleasă.
Fii deschis la minte
Este foarte posibil ca persoana cu care locuieşti să nu provină din acelaşi mediu ca al tău. Poate vine dintr-o altă cultură, are un stil de viaţă, o ideologie, o religie, o perspectivă asupra vieţii extrem de diferite. Fii deschis la minte şi respectă diferenţele dintre voi. Este posibil să ai ceva de învăţat din aceste diferenţe.
Stabiliţi de la început regulile de curăţenie în spaţiile comune
Fiecare își amenajează și îngrijește camera așa cum dorește, dar curățenia din spațiile comune cere discuții clare și un program. Ca să fie cât mai simplu, stabiliţi de la început o zi de curăţenie sau măcar frecvenţa activităţii (o dată pe săptămână, de exemplu). Fie că faceţi cu rândul său curăţaţi împreună, e important să nu presupuneți că fiecare știe ce are de făcut, ci să vă împărtțiți responsabilitățile.
Ai grijă pe cine inviţi în cameră
Este posibil ca tu să fii o persoană foarte sociabilă, prietenoasă, amuzantă, care are un grup mai mare de prieteni. Dar este la fel de posibil ca persoana cu care locuieşti să nu îţi semene. Sau poate are nevoie să studieze în linişte şi atunci, dacă inviți prieteni la tine, s-ar putea să se simtă incomodat. Vorbiţi despre acest subiect şi ai grijă să întrebi mereu dacă nu deranjezi.
Fă compromisuri
A trăi într-o colocație înseamnă că, din când în când, vei enerva pe cineva din diferite motive. Este normal, dar trebuie să înveți repede că dacă dorești să ai o experiență plăcută alături de colegii tăi de apartament, atunci va trebui să faci compromisuri privind anumite lucruri. Știm că uneori ar putea fi dificil, dar gâdește astfel: o experiență de colocație te va învăța multe lecții de viață, care îți vor fi de folos mai târziu și în alte tipuri de relații.
Nu te grăbi când îți alegi colegii de apartament
Și în final, cea mai importantă regulă atunci când te vei muta într-o colocație: nu te grăbi atunci când îți vei alege colegii de apartament! Când vei decide asupra unei viitoare locuințe, ar trebui să încerci să înțelegi, pe cât posibil, dacă te vei potrivi cu cei care locuiesc deja în acel loc. Așa vei fi sigur că șederea ta acolo va fi liniștită și adesea, cel mai probabil, vei avea șansa de a lega prietenii pe viață cu colegii tăi de apartament.
Sperăm că ți-a fost util acest articol. Pentru mai multe idei și articole asemănătoare , consultați pagina Youth.md și nu uita să urmărești activitatea noastră și pe paginile de Facebook, Instagram și Telegram.
No Comment