Program de asistență pentru dezvoltarea portalurilor de știri din regiuni


program de asistență portaluri regionale

Asociația Presei Independente (API) lansează un program de asistență în dezvoltarea site-urilor/portalurilor de știri și informații cu o politică editorială independentă din regiunile Republicii Moldova și anunță concursul deschis pentru selectarea a 10 redacții beneficiare.

Prezentarea programului:

Programul de asistență pentru dezvoltarea presei online în regiuni se va desfășura în perioada iulie 2020 – aprilie 2021 și își propune să consolideze capacitățile și abilitățile editoriale și de management ale beneficiarilor. Programul va avea câteva etape:

  • instruire pentru profesionalizarea angajaților, dezvoltarea videojurnalismului și a jurnalismului de soluții;
  • asistență în consolidarea managementului și accesarea pieței;
  • monitorizarea conținutului și consultanță individuală;
  • concurs de subgranturi pentru consolidarea sustenabilității și dezvoltarea noilor conținuturi.

Astfel, site-urile/portalurile selectate vor beneficia de un ciclu de șase traininguri de câte două zile fiecare la următoarele teme: tehnici de scriere a materialelor în presa online;  videojurnalismul și MOJO-jurnalismul; promovarea și interacțiunea cu rețelele sociale; jurnalismul de soluții; organizarea dezbaterilor media la teme actuale pentru comunitate; studierea auditoriului, publicitatea și monetizarea conținuturilor editoriale. Trainingurile vor fi ținute de experți naționali (jurnaliști și colaboratori tehnici) care ulterior vor oferi consultanță beneficiarilor.

Pentru cursul de MOJO-jurnalism, redacțiilor le vor puse la dispoziție câte un dispozitiv OSMO.

După finalizarea ciclului de traininguri și monitorizarea de conținut a site-urilor și portalurilor beneficiare, API va anunța un concurs de proiecte pentru beneficiarii Programului în scopul consolidării capacităților tehnice și a diversificării conținuturilor/dezvoltarea produselor editoriale inovative. Suma maximă disponibilă pentru un proiect va fi de $4000, selectarea proiectelor va fi făcută de către un grup de experți, iar sursele vor fi oferite de către API în calitate de finanțare condiționată, în baza unui contract de subgrantare.

Despre concurs:

API anunță un concurs deschis de selectare, în calitate de beneficiari ai Programul de asistență pentru dezvoltarea presei online în regiuni, a cel mult 10 site-uri/portaluri de știri și informații din regiunile Republicii Moldova (cu excepția municipiilor Chișinău, Bălți și Comrat) cu o politică editorială independentă și conformă normelor deontologiei jurnalistice.

Condiții de participare:

La concurs pot participa site-uri/portaluri de știri și informații din regiunile Republicii Moldova (cu excepția capitalei Chișinău, precum și a municipiilor Bălți și Comrat) care au creat site-ul/portalul de cel puțin 6 luni, îl actualizează zilnic cu informații din regiune și care doresc să-l dezvolte ca pe o platformă web inovativă de informații obiective și dezbateri în interesul comunității locale.

Sunt acceptate organizațiile/companiile înregistrate juridic, având ca domeniu sau unul din domeniile de activitate dezvoltarea/publicarea unui site/portal de informații regionale.

API va monitoriza conținutul editorial al redacțiilor aplicante pentru a verifica caracterul editorial non-partizan al publicațiilor.

NOTĂ: site-urile posturilor TV, posturilor de radio și ale ziarelor/revistelor din regiuni pot participa doar dacă sunt actualizate zilnic cu informații relevante din regiune, iar redacția are persoane responsabile pentru actualizarea site-ului. 

Dosarul de participare la concurs:

Redacțiile interesate trebuie să depună un dosar care va conține următoarele documente și acte obligatorii:

  • o notă informativă detaliată (în formă liberă) despre site-ul/portalul aplicant care va conține următoarele informații: a) detalii despre istoricul fondării; b) profilul site-ului/portalului, viziunea, misiunea și principiile politicii editoriale; c) descrierea echipei redacționale a site-ului/portalului; d) informații despre finanțările/proiectele anterioare de care a beneficiat redacția în ultimii trei ani (denumire, perioadă de implementare, finanțator, activitățile desfășurate); e) alte informații relevante;
  • o scrisoare de motivare cu argumentarea dorinței de a participa în acest program;
  • copiile statutului, a certificatului de înregistrare și a extrasului de la Agenția de Servicii Publice privind proprietarii/administratorii companiei care deține site-ul/portalul;
  • o declarație pe proprie răspundere (în formă liberă) privind independența editorială și neapartenența la partide și grupuri de interese politice și economice din țară sau de peste hotare;
  • o declarație prin care aplicanții se angajează, să participe la toate activitățile programului.

Un juriu constituit de API pentru acest concurs va examina dosarele conform condițiilor și criteriilor descrise mai sus, fiind luate în considerare și rezultatele monitorizării de conținut a site-urilor/portalurilor aplicante.

Dosarele de participare vor fi transmise la adresa electronică api@api.md cu mențiunea „Program de asistență online”.

Data limită de acceptare a dosarelor: 30 iunie 2020.

Dosarele incomplete nu vor fi examinate.

Date de contact:

Pentru alte informații, contactați-ne la numărul de telefon 022 220996 sau la adresa electronica api@api.md (persoană de contact – Petru Macovei). Mai multe detalii, găsești în anunțul oficial, aici.

Programul de asistență pentru dezvoltarea presei online în regiuni este desfășurat de Asociația Presei Independente (API) cu sprijinul National Endowment for Democracy (NED).

Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Sesiune online: Curricumul Vitae - Pas cu pas
Next Webinar gratuit: 5 strategii cum să gestionezi sarcinile și să ai mai mult timp liber
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply