Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Moldovan National Youth Orchestra (MNYO), organizează în perioada 24 – 31 august 2020, cu ocazia celebrării a 10 ani de la fondare, o serie de concerte open air.
Localitățile gazdă pentru aceste concerte open air, sunt:
- 24 august, orele 19.00, în municipiul Bălți;
- 25 august, orele 18.00, Complex turistic Găgăuz Sofrasi, satul Congaz;
- 29 august, orele 19.00, Concert în alb, în municipiul Cahul;
- 31 august, orele 19.00, de Ziua Limbii Române, Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
În cadrul evenimentulelor vor lua parte instrumentiști din orchestră și coriști, tineri muzicieni de la cele mai prestigioase centre muzicale din lume, foști membrii încă de la apariția orchestrei.
În program:
Dintre creațiile muzicale care vor fi interpretate, fac parte: Bela Bartok – Dansuri Românești; George Enescu – Suita 1 și Suita 2; George Enescu – Rapsodia nr. 1 și Rapsodia nr. 2; Dan Dediu – Concert pentru violoncel; Bis: lucrări de Beethoven si Haydn. Dirijor și trompetist Andriano Marian; violonistă Dana Efremova.
Toate concertele se vor desfășura în open air, pentru a reduce riscul anulării acestora ca urmare a unei evoluții nefavorabile a incidenței transmiterii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul Republicii Moldova.
Orchestra, înființată în anul 2011, reunește cei mai talentați și responsabili tineri instrumentiști din Moldova și România.
Proiectul își propune să ofere tinerilor muzicieni posibilitatea de a se dezvolta profesional și spiritual și de a prezenta publicului prezent un material artistic valoros și calitativ.
Andriano Marian este un trompetist de excepție, dirijor și fondator al Orchestrei Naționale de Tineret a Republicii Moldova (MNYO). De asemenea, este și fondatorul proiectului de expediție națională și muzică clasică din Republica Moldova „La La Play” în care șaisprezece tineri muzicieni vor parcurge peste 5000 km, și vor realiza 20 de mini-concerte și 32 de materiale media.
Dana Efremova este și o binecunoscută violonistă şi cântăreață de operă din cadrul Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu din Chișinău.
Accesul publicului la evenimente este gratuit cu respectarea măsurilor de sănătate publică.
Pentru informații suplimentare, accesează pagina de facebook a evenimentului.
Descoperă mai multe oportunități și evenimente, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment