Pătrunde în largul mării în cadrul unui spectacol de excepție


în largul mării

Cine organizează? Teatrul “Mihai Eminescu”

Ce? Spectacolul “În largul mării”

Când? 29 noiembrie, ora 18: 30

Unde? Teatrul “Mihai Eminescu”

Detalii:

În largul mării este una dintre piesele celebrului dramaturg polonez Sławomir Mroże. Montat de Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, în colaborare cu Ambasada Poloniei în Republica Moldova, spectacolul „În largul mării” are o distribuție de excepție, din care fac parte Anatol Durbală, Emil Gaju, Petru Oistric și Valentin Zorilă, regia fiind semnată de Petru Hadârcă.

„Scena înfățișează o plută în largul mării. Trei naufragiați în costume negre, elegante, în cămăși albe”, menționează Sławomir Mrożek în didascalii, de aici pornind aventura unor personaje fantasmagorice, cu trăsături burleşti, hiperbolizate, dar care totuşi sunt rupte din realitate. Grasul (Emil Caju), Slabul (Anatol Durbală) și Mijlociul (Petru Oistric) au cravate înnodate impecabil, iar în buzunarele de la piept, batiste sclipitor de albe. După o perioadă petrecută pe plută fără breakfast-uri, prânzuri, cine copioase ori frugale, decid să se mănânce unul pe altul, pe rând – decizie firească. Dar cine va fi primul sacrificat-înfulecat? Începe vânătoarea reciprocă, ce include manevre, viclenii, ticăloșii deghizate, dezbateri, discursuri, chiar și o procedură de vot, bineînțeles, fraudată.

Pentru mai multe informații despre spectacol și prețul unui bilet, apelați la numărul de telefon 022 22-11-77

Sursa: fest.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Dacă înveți într-o școală cu elevi activi, creează-ți echipa și implică-te în programul Odyssey of the Mind
Next Participă la triatlonul organizat de CS Galata și demonstrează-ți abilitățile sportive
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply