Păcălește-ți bugetul: 3 metode prin care poți să economisești fără să-ți dai seama


Există câteva metode creative prin care poți să economisești fără să îți dai seama, astfel încât la finalul lunii să ai mai mulți bani puși deoparte. Află în continuare câteva tips & tricks care să te ajute să ai un comportament financiar mai responsabil.

Standing order

Încearcă să economisești câțiva lei în fiecare zi într-un mod foarte simplu. De exemplu, poți să-ți faci un standing order care să-ți trimită automat 1 leu pe zi către un cont de economii sau 10 lei pe săptămână, tu alegi cum e cel mai potrivit pentru tine.  La finalul anului, de exemplu, vezi cât ai reușit să economisești în total – există șanse mari să fii surprins de suma pe care ai reușit să o strângi și pe care o poți folosi pentru a-ți satisface nevoile și dorințele: pantofii care așteptai să intre la reduceri, o parte din suma necesară achiziționării unui telefon nou sau bilete la concertul artistului preferat.

Fă un detox al abonamentelor

Cu toții avem diverse abonamente – unele din necesitate, altele făcute din curiozitate, dar cu siguranță sunt câteva pe care nu le-ai mai folosit de mult sau de a căror existență nici măcar nu mai știi. Poate unele dintre ele costă doar 10 lei/ lună și nu ți se pare o mare pierdere, dar la finalul lunii, atunci când se trage linie și se adaugă toate cheltuielile, vei observa că și aceste abonamente constituie o sumă considerabilă de bani. Ce este de făcut? Verifică-ți inbox-ul și dezabonează-te de la toate serviciile de care nu ai nevoie, verifică aplicațiile mobile, dar și platformele de entertainment. Iar dacă și tu ai zis ca anul 2022 este un an al schimbărilor, în care vei merge la sală, dar nu ai mai ajuns înapoi după prima săptămână, ia acum o decizie – ori anulezi abonamentul, ori te ții de promisiunea inițială.

O zi fără cheltuieli

Propune-ți ca o zi din săptămână să fie cu „buget zero”, adică să nu cheltui niciun ban, iar banii pe care i-ai fi cheltuit în ziua respectivă să îi pui deoparte. Să zicem că ai fi cheltuit 30 de lei pe mâncare la birou, îi transferi în contul economii si astfel te asiguri că pas cu pas fondul tău de economii crește.

Economisirea banilor nu a fost niciodată atât de ușoară! Cu ajutorul metodelor prezentate, vei reuși să economisești bani lună de lună, fără să-ți dai seama, și fără prea mult efort.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Sursă: Școala de Bani

Autoare: Alina Ciobanu

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Cum să fim mai responsabili cu planeta și cu buzunarul nostru
Next O seară cu Jazz la America House Chișinău
Dumitrița Albu
About the author

Dumitrița Albu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 2 =