ODIMM lansează un Apel de granturi dedicat femeilor și migranților


granturi odimm

ODIMM lansează un Apel de granturi dedicat în exclusivitate femeilor și migranților şi/sau rudelor de gradul întâi care dețin o afacere în mediul rural și doresc să o digitalizeze. Companiile care activează în regiuni, cu excepția municipiului Chișinău, au șansa să acceseze, în baza unui concurs de proiecte investiționale, sprijin financiar  în valoare de până la 200 mii lei  prin intermediul „Instrumentului de susținere privind digitalizarea ÎMM”. 

Acordarea sprijinului financiar în formă de Grant  va fi oferită pentru achiziționarea de echipamente și softuri în scopul inovării și introducerii noilor tehnologii în contextul digitalizării ÎMM și în scopul eliminării/ minimizării riscurilor impuse de piață. Valoarea suportului financiar în formă Grant  constituie până la 90% din suma proiectului investițional, dar nu mai mult de 200 mii lei/per beneficiar, iar întreprinderea beneficiară vine cu o contribuție financiară proprie de minimum 10% din suma proiectului investițional.

Destinația resurselor financiare acordate sub formă de Grant:

  • Consultanță în parcurgerea pașilor specifici necesari pentru implementarea soluțiilor software și a echipamentelor necesare digitalizării proceselor din cadrul întreprinderii (maximum 5% din valoarea totală a investiției);
  • Echipament tehnologic, sisteme, mașini, utilaj și instrumente de lucru noi, necesare pentru digitalizarea, inovarea și modernizarea procesului operațional;
  • Soluții software personalizate dezvoltate special pentru întreprindere, pagini web, magazine online, etc. (proprietatea intelectuală pentru software-ul dezvoltat trebuie să devină proprietatea solicitantului de finanțare nerambursabilă). La componenta de Grant, solicitarea pentru promovare nu va depăși 10% din proiectul investițional (promovare, optimizare SEO, SMM, setarea pe social media).

Termen limită: 30 iunie 2021

Pentru informații suplimentare, consultați acest anunț.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous [Interviu] Paisie Rusu: Voluntariatul este o metoda eficientă și armonioasă de dezvoltare
Next Job pentru tineri // Moldtelecom angajează Specialist Digital Marketing & Social Media Manager
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply