O iubire pe care ești nevoit s-o păzești nu reprezintă nimic
Poți da fără iubire, dar nu poți iubi fără dăruire…
Iubirea nu e doar un zâmbet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet rănit și apoi vindecat de altul…
Iubirea trebuie învățată, încercată și experimentată… prima atingere nu reprezintă niciodată expresia ei desăvârșită…
O iubire pe care ești nevoit s-o păzești nu reprezintă nimic.
Dar tocmai asta n-au să înțeleagă niciodată oamenii cu adevărat geloși.
Gelozia ia naștere odată cu dragostea, dar nu moare odată cu ea…
Cine iubește și este iubit nu va mai fi niciodată același om ca înainte…
Nu uita: lângă cel mai înalt punct al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii…
Pentru dragostea care se mai găsește în lumea aceasta și pentru toți cei care știu să o aprecieze, pentru toți îndrăgostiții…
La mulți ani!
Dragostea e la fel ca o boală pe care dacă nu o tratezi se agravează
Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce dorești, ci să dorești ceea ce ai.
Nu rupe firul unei prietenii, căci, chiar dacă îl legi din nou, nodul rămâne.
Să nu crezi că poți stabili cursul iubirii, căci ea, daca te consideră vrednic, îți va îndrepta ea cursul!…
Dragostea nu este numai flori, zâmbete, iubire, ci înseamnă și lacrimi, dorință, pasiune și de aceea puțini au privilegiul de a-i descoperi puterea.
Cine are capacitatea de a se îndrăgosti, poate avea mereu încredere în iubire și în valoarea omului de care s-a îndrăgostit!
Dragostea e la fel ca o boală pe care dacă nu o tratezi se agravează
și ca orice floare pe care, dacă nu o uzi, se ofilește…
Nu iubești o femeie pentru că este frumoasă, ci este frumoasă pentru că o iubești tu!
Iubirea e tot ce dorim, iar, în final, e tot ce-am avut.
Dacă există un sens al vieții… atunci ea este sensul, dacă nu… Ea ar trebui să fie…
Fără dragoste suntem orfani de toate, fără pasiune suntem ca o moară de vânt spânzurată în vid!
În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăiește…
Fericirea noastră rezidă în ceea ce-l determină pe om să-și dea seama că este om și să rămână așa.
Numai o mare nenorocire ne poate arăta cât de mărunte sunt nemulțumirile „insuportabile”.
Parfumul reprezintă sentimentele florilor. Adevărata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusețea până când nu se ofilește.
Prietenia este asemenea unei iubiri fără aripi
Atinge steaua de neatins și nu-i uita pe cei ce au crezut în tine!
Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrățișare pătimașă… și un suflet smuls din piept.
O dragoste generoasă își are întotdeauna testamentul pregătit din timp.
Iubirea împărtășită de oameni este forța cea mai mare care există în lume și izvorul cel mai important pentru poezie.
Despărțirile au ceva din melancolia asfințitului, o blândă strălucire care ascunde în ea avertismentul întunericului.
Prietenia este asemenea unei iubiri fără aripi.
Dacă nu ai iubi, cum ai putea prețui orbitoarea lumina a soarelui și mângâietoarea lumină a lunii?
Măsurarea vieții omului nu este în funcție de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viață trăită pentru alții este o viață care merită trăită.
Dreptatea poate să ne avertizeze asupra ceea ce este bine să evităm; însă doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit să facem…
Nu există îndatorire pe care s-o subestimăm mai mult decât aceea de a fi fericiți.
Iubirea de țară, iubirea de părinți, de prieteni și de tot ceea ce ne înconjoară este pretutindeni și ne copleșește în fiecare minut pe care-l trăim.
Am o banală întrebare pentru voi: „Dragostea s-a născut prin femeie sau Femeia s-a născut din Dragoste?”
Învățați să lăsați pe chipul vostru să înflorească un zâmbet. Este darul pe care-l oferiți aproapelui, este darul pe care-l oferiți întregului Univers!
Fiecare are propria sa filozofie a iubirii, unii și-au făurit-o din lemn, alții din piatră.
Dragostea este înțelepciunea nebunului și nebunia înțeleptului.
Dragostea constă în dorința de a da ceea ce este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta.
„Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare
Adevărul care îi face pe oameni liberi este în cea mai mare parte adevărul pe care oamenii n-ar vrea să-l audă
Nu putem merge departe în prietenie, dacă nu suntem dispuși să ne iertăm unii altora micile defecte…
Nu încerca să găsești iubirea absolută, pentru că nu există. Totul este relativ pe lumea asta, până și iubirea…
O viață fără dragoste este asemenea unui an fără primăvară.
Pierduta lucire din raza de lună, frumoasa mea umbră, ce umbra nebună, frumoasă lumină, scăpată din stele, căzută-i din noapte în visele mele.
Adevărul care îi face pe oameni liberi este în cea mai mare parte adevărul pe care oamenii n-ar vrea să-l audă.
Când iubirea, acel puf de păpădie, ce vine mereu și pleacă cu primul fir de vânt, va trece și pe la poarta ta, atunci vei ști că m-ai întâlnit.
Să visezi un înger?
dar am deja un vis
și am și un înger,
iar îngerul e visul meu.
Când iubești ești cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este să suferi din iubire.
Fără iubire nu există viața!
Iubiți-vă!
Și alungați bezna aceasta ce ne sugrumă în fiecare clipă!
Dragostea este un giuvaer de mare preț dat în dar fiecărei ființe umane. Dacă l-ai pierdut, viața ta nu mai are nici un sens.
Dorul e focul în care ard speranțele, dorințele, durerile, iar cenușa ce rămâne reprezintă amintirile.
În iubire, chiar și tăcerea e plină de lumină, având un anume farmec.
Iubirea sinceră și profundă nu are nevoie de vorbe multe.
Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face niciodată soarele: să lumineze noaptea!
Loviturile vieții nu sunt numai distructive, ci și constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput.
Sau amândoi câștigă sau amândoi pierd
Iubirea nu conștientizează, nu ascunde și nici măcar nu ignoră defectele, ci pur și simplu le arde.
Oamenii ne dau uneori vise, dar viața le spulberă.
Iubești pe cineva atunci când ai ajuns să vrei să-i dai ceea ce ai mai bun și hotărăști să i te dai pe tine însuți.
Unii oameni vin și pleacă repede din viața noastră, alții stau o vreme, punându-și amprenta pe inima noastră. După plecarea lor, nu vom mai fi niciodată aceiași.
Dragostea e speranța, și, fără speranță, lumea nu ar exista.
Să ai curaj să riști pentru adevărul din inima ta, dar să nu te minți când îl asculți.
Viața este frumoasă și e păcat să trecem prin ea fără să iubim, măcar o singură dată, cu adevărat.
Poți da fără iubire, dar nu poți iubi fără dăruire.
Iubirea este singura pasiune care se plătește cu o monedă fabricată de ea însăși… „jertfa”.
Sigur că există și dragoste la prima vedere, dar este întotdeauna bine să mai aruncăm și o a doua privire.
Dragostea este un joc ciudat:
sau amândoi câștigă sau amândoi pierd.
Iubirea este singurul lucru care poate fi împărțit la infinit fără să se micșoreze…
Femeia este cea căreia îi datorăm fericirea, tristețea, bucuria, viața.
Sa fiți iubite, stimate doamne și domnișoare!
Să aștepți mereu dragostea ca pe un fel de jertfă pe care nu ai cum s-o oferi, pentru că, de fapt, așteptai o jertfă pe care să o poți oferi ca pe o dragoste…
Ceea ce nu ne lipsește ne aparține
Putem număra stele de pe cer din nebunie ori din plictiseală. Uneori, din ambele motive. Însă, de cele mai multe ori, uităm să ne numărăm și pe noi, singura stea, singura planetă, singurul soare care contează! Privim Universul cu o ciudată neîncredere, de parcă nu am putea concepe că mai există și alte lumi, și alte realități, și alte locuri în care alte forme de oameni iubesc, urăsc, ucid, trăiesc. Astfel că realitatea ne izbește necontenit cu partea ei ascunsă în umbră. Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simțim ne simte. Ceea ce nu ne lipsește ne aparține.
Treptat, însă, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obișnuiți să le avem începem să le simțim lipsa. Natura noastră ne spune că omul este un sistem dinamic în care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie și spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atât timp cât va exista un echilibru în acest sistem va exista și armonie. Însă omul este o ființă haotică ce va tinde să-și asume rolul cunoașterii și va claca în fața noilor infinituri de necunoastere pe care le va întrezări. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila între nebunia descoperirii și plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va ține în cursă, până la sfârșit!
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Text – Alexandra-Luiza Popov, redactor youth.md
No Comment