Moldova Startup Summit – tendințe, posibilități și oportunități pentru startupurile din Moldova


Fondatori de startupuri, lideri în domeniu, parteneri, experți internaționali și investitori au participat la „Moldova Startup Summit 2021” – o platformă excelentă pentru crearea unor experiențe pline de oportunități pentru antreprenorii din țara noastră, care gândesc inovativ. În premieră, ediția curentă a conectat online startupurile din Cahul, Comrat și Bălți – regiuni ale țării care beneficiază de oportunități de dezvoltare a afacerilor bazate pe instrumente inovatoare. Participanții au împărtășit experiența lor, provocările și au vorbit despre cum poate accelera o afacere regională, pentru a obține susținere financiară din partea investitorilor.

Evenimentul este organizat în cadrul programului ”Startup Moldova” al TEKWILL – proiect recunoscut pentru know-how-ul adus la crearea unui ecosistem favorabil antreprenoriatului tech din țara noastră, care a asistat peste 1.300 de echipe și startupuri, prin intermediul a 708 inițiative. „Moldova Startup Summit 2021” s-a desfășurat cu suportul Agenției pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite (USAID) și al Suediei.

Scott Hocklander, șeful Misiunii USAID Moldova:

„USAID se mândrește să sprijine „Moldova Startup Summit 2021”, care va pune în valoare ecosistemul IT palpitant al Moldovei, va ajuta participanții să învețe despre potențialele surse de finanțare și va lansa noi inițiative. Cu sprijinul Tekwill și cu finanțarea oferită de USAID și Suedia, startupurile din Moldova au stabilit parteneriate internaționale și au creat rețele profesionale, care au atras finanțare de peste 14 milioane USD. USAID se angajează să ajute Moldova să exploreze sectorul TIC, care este în creștere, să creeze noi oportunități educaționale și economice pentru tineri și afaceri, să îmbunătățească furnizarea de servicii pentru cetățenii moldoveni și să sporească transparența.”

Adam Amberg, șeful Secției Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei:

„USAID, în parteneriat cu Suedia, a sprijinit în ultimii ani industria IT din Moldova pe drumul său de a deveni un sector promițător și activ, așa cum îl vedem astăzi. Din punctul de vedere al cooperării și al parteneriatului suedez pentru reforme, salutăm creativitatea și inventivitatea, pentru continuarea dezvoltării durabile a Moldovei – cu accent special pe economia incluzivă și circulară. După cum știți, multe invenții își au originea în Suedia. Invenții pe care le putem folosi în fiecare zi, fără să le conștientizăm cu adevărat valoarea. Centura de siguranță în trei puncte, Bluetooth și Spotify – sunt doar câteva dintre ele. Văd la startupurile și antreprenorii moldoveni capacitatea de a aduce inovațiile în viața de zi cu zi, iar Tekwill este un facilitator-cheie în această cale – una care sper că va îmbrățișa și va stimula creativitatea”.

Noutățile „Moldova Startup Summit 2021”

„Moldova Startup Summit” a dat tonul tendințelor globale a antreprenoriatului bazat pe inovații și a conectat la aceeași comunitate experți, mentori, manageri, parteneri internaționali, entuziaști și fondatori de startupuri.

Sergiu Gaibu, ministrul Economiei, Guvernul Republicii Moldova:

„Noi, ca țară, avem toate precondițiile pentru a lansa și dezvolta afaceri inovative și digitale. Dispunem de platforme bune în acest sens, care oferă oportunități avantajoase atât pentru antreprenorii locali, cât și pentru cei internaționali. Ministerul Economiei își propune dezvoltarea ecosistemului de cercetare și inovare digitală, susținerea creării produselor și serviciilor digitale și stimularea încadrării Republicii Moldova în lanțurile valorice internaționale ale economiei digitale”.

Ana Chirița, directoare proiecte strategice, ATIC:

„Moldova Startup Summit reprezintă cea mai importantă platformă locală în care toți cei implicați – autorități, asociații de profil, sectorul privat, parteneri de dezvoltare, comunitatea internațională etc. – s-au aliniat pentru o misiune comună, cu un puternic impact și care ne poate propulsa în topul ecosistemelor locale de startupuri din lume. Asta, pentru că evenimentul facilitează menținerea unui dialog constructiv pentru dezvoltarea economiei bazate pe tehnologie și inovație, aplicarea tendințelor internaționale și crearea oportunităților pentru startupurile locale.

  • Interesul pentru eveniment a depășit hotarele țării, iar mii de internauți au fost conectați online, inclusiv din Irlanda, România, Germania, Polonia, Belarus etc.
  • De la mii de kilometri depărtare, experți internaționali au relatat despre experiențele lor privind dezvoltarea ecosistemului de startupuri, dar și despre programele strategice de investiții, cadrul legal sau proiectele educaționale.
  • Inițiativele care și-au dorit să se promoveze prin intermediul evenimentului au avut posibilitatea să înregistreze un pitch de prezentare a startupului, prin care să solicite susținere financiară, iar mesajul video a fost distribuit pe rețelele de socializare. Această acțiune le-a oferit oportunitatea de a fi cunoscuți de către potențialii investitori.
  • Evenimentul a pus în lumina reflectoarelor actori și programe locale care oferă diverse oportunități pentru startupurile locale precum: Technovator, Fundația „Startup Moldova”, Dreamups, Yep Moldova, XY Accelerator, Traktor Hub, Simpals Factory, Startup City Cahul.

Startup Moldova Summit 2021 a constituit un eveniment de amploare. A adus, în premieră, reprezentanți ai startupurilor, tineri entuziaști, studenți din regiunile Cahul, Comrat și Bălți. Entuziasmul și perseverența reprezentanților startupurilor din regiuni ne demonstrează că oamenii, ideile și resursele din toate regiunile țării sunt factori care contribuie la creșterea economiei naționale.

Fundația „Startup Moldova” – creștem idei care schimbă lumea!

Printre inițiativele care oferă un șir de oportunități pentru startupurile locale se numără și Fundația „Startup Moldova”. Creată în anul 2021, organizația și-a luat angajamentul să impulsioneze colaborarea în cadrul comunității de afaceri IT, să încurajeze investițiile, educația și mentoratul și să creeze posibilități de finanțare pentru startupurile locale. Necesitatea creării fundației a rezultat din provocările și necesitățile identificate în domeniul TIC: insuficiența angajaților calificați, cunoașterea superficială a mediului de reglementare și a cadrului legal, accesul limitat la finanțare și expertiză pentru dezvoltarea ideilor, necesitatea mentoratului și a instruirilor etc.

Fundația „Startup Moldova” reprezintă o entitate independentă, care va susține dezvoltarea companiilor inovatoare, startupurile din sectorul TIC, prin acordarea de servicii și consultanță. De asemenea, va îmbunătăți nivelului de calificare a specialiștilor, prin promovarea programelor de creștere a abilităților digitale și impulsionarea colaborării în cadrul comunității de afaceri din industrie, va încuraja investițiile și va colecta fonduri și va oferi, de asemenea, finanțare pentru proiectele de dezvoltare a inovațiilor și afacerilor bazate pe TIC.

Mai multe detalii pe startupmoldova.digital sau pe https://www.facebook.com/startupmd

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Terapie prin artă: 5 tablouri ale supraviețuitoarelor violenței în familie, expuse la Parlamentul Republicii Moldova
Next Discuție publică despre accesul la informație în contextul drepturilor omului
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − 11 =