Lucruri pe care ar trebui să le practici pentru o viață sănătoasă


viața sănătoasă recomandări

Odată cu trecerea în viața de adult, fiecare persoană capătă pe umerii săi mai multe responsabilități, respctiv are mai multe motive pentru stres și este mai grăbit. Pentru a evita acest lucru și pentru a-ți asigura o viață sănătoasă și echilibrată din mai multe puncte de vedere, îți propunem câteva recomandări. Acestea îți vor face viața mai simplă și mai pozitivă, doar practicându-le.

Fă-ți timp să-ți urmezi pasiunile, indiferent de cât de ocupat ești

Când pășești în viața lucrativă,  timpul tău liber este foarte limitat. Și încet uiți să-ți mai acorzi timp, să faci ceea ce îți place. Dar, niciodată nu îți neglija pasiunile! Ele te fac mai bun, îți oferă doza de energie psihologică de care ai nevoie pentru a combate grijile cotidiene. Cititul, vizionarea unui film sau o simplă plimbare, aceste hobby-uri te vor face mai fericit și dornic de ceva nou. 

viață sănătoasă

Toate lucrurile care sunt stresante acum, nu vor mai conta peste 10 – 15 ani

Când întâmpini anumite greutăți și ți se pare că lumea se destramă în jurul tău, gândește-te la lucrurile cu care te confrunți acum și la importanța lor peste câțiva ani sau chiar câteva săptămâni. Perspectiva este o tactică psihologică ce îi ajută pe mulți oameni să privească mai obiectiv asupra unor evenimente și să le reducă din stres. 

viață sănătoasă

Trebuie să fii mereu activ

De obicei, odată cu pășirea unei noi trepte în viață, când ești zilnic la ore, ai un job, fie el și part-time, uiți că activitatea fizică este un lucru esențial pentru o viață sănătoasă. Cu cât ai un program mai încărcat, cu atât vei fi mai sedentar. Cât de greu nu ar fi, menține-te activ și practică sportul care îți place cel mai mult. Acest gen de activitate îți va oferi beneficii pe termen lung și te va face mai fericit.

viață sănătoasă

Mâncarea nesănătoasă se va întoarce împotriva ta

Mâncarea sănătoasă și alimentația echilibrată sunt unii din cei mai esențiali factori pentru un echilibru biologic corect. De aceea trebuie să studiezi ceea ce mănânci, să faci alegerea corectă conform necesităților și dorințelor proprii. Pentru a simplifica acest proces poți alcătui un meniu pentru întreaga săptămână în care să fie incluse alimente, în special legume și fructe de toate culorile.

Învață cum să îți planifici resursele financiare

Pentru a evita unele cheltuieli care nu sunt necesare și pentru a păstra un echilibru financiar în propriul buzunar, învață cum să creezi un plan al cheltuielilor. Acesta te-ar ajuta să nu rămâi niciodată în minus din punct de vedere material.

Dorești să fii mereu informat în privința mai multor aspecte vitale? Atunci nu uita să apreciezi paginile de Facebook, Instagram și canalul de Telegram al platformei Youth.md!

Reporter Youth.md: Cătălina Bezer

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Contribuie la promovarea egalității de gen și participă la Forumul pentru Generația Egalității, ediția 2021
Next Job full-time // Centrul Internaţional „La Strada” angajează manager/ă fundraising
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 7 =