Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită publicul interesat de subtilitățile protocolului, ceremonialului, etichetei și comportamentului civilizat la lansarea lucrării științifico – practică de referință „Protocolul de Stat și Interstatal: Istorie și Actualitate. Studiu teoretico – aplicativ”, semnată de conf. dr. Oreste TĂRÎȚĂ, expert în protocol, ceremonial și etichetă.
Această cercetare este destinată:
- demnitarilor oficiali de toate rangurile
- serviciilor de protocol
- direcțiilor relații externe din structurile administrației publice centrale și locale, inclusiv altor instituții, întreprinderi și asociații
- cercetătorilor, profesorilor, studenților, cititorilor, oamenilor de afaceri etc.
„Autorul Oreste Tărîță este un cunoscător al protocolului, ceremonialului și etichetei oficiale. A dobândit o experiența bogată în timpul exercitării funcției de șef al Serviciului Protocol de Stat și șef-adjunct al Secției Relații Externe a Parlamentului Republicii Moldova (1993-1996), publicând primul ghid de protocol pentru instituțiile de vârf ale statului (1996), care a constituit un reper real la acest capitol în perioada incipientă de consolidare a statalității țării și afirmării ei pe plan internațional”, – relatează în prefață Alexandru ARSENI, doctor habilitat în drept, profesor universitar, USM, președintele Comisiei pentru drepturile omului și relațiile naționale în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994), moderatorul acestui eveniment.
Lansarea de carte „Protocolul de Stat și Interstatal: Istorie și Actualitate” va avea loc în data de 12 mai 2022, ora 14.00, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Sala nr.1, etajul 2, blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Text – Alexandra-Luiza Popov, redactor youth.md
No Comment