La 24 de ani, Iulia Covaliova, manageră la Centrul de tineret Fălești: „Sunt foarte motivată să fac lucurile bine, la mine acasă”


Iulia Covaliova are 24 de ani și este managera Centrului raional de tineret Fălești. A obținut funcția în urmă cu un an, iar de atunci, spune că își ia viteză pentru marile schimbări pe care le planifică împreună cu tinerii. Își dorea să învețe în țări străine și să schimbe lumea – acum își formează o familie acasă și influențează voluntarii Centrului de tineret, printr-o metodă, deja, testată: dezbaterile.

Iulia s-a născut, a crescut și a învățat, până la vârsta de 18 ani, în orașul Fălești. Informațiile la care avea acces fiind elevă, școala cu predare în limba rusă și lipsa interacțiunii cu alți tineri, activi, din oraș, au făcut-o pe Iulia să creadă că trăiește într-o comunitate în care nu se poate regăsi – nu știa despre voluntariat, nu înțelegea cum ar putea colabora cu tinerii vorbitori de română și nu credea că în orașul ei ar putea exista un loc în care tinerii iau decizii și spun ceea ce cred.

„M-am născut cu spiritul de activistă în sânge. Totuși, când am plecat de la Fălești, nu știam despre Centre de tineret sau Consilii ale tinerilor. Despre voluntariat am aflat întâmplător, în 2014, când am participat la Wave Week Moldova și trebuia să implementez un proiect mic în localitatea mea. Când am ajuns la Fălești, parcă eram de pe altă planetă – nimeni nu înțelegea ce vreau și cu ce scop”.

După ce a absolvit liceul, Iulia a decis să-și continue studiile la Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți – era modalitatea prin care-și putea menține relația, ce ulterior s-a transformat în familie. Abia la Facultatea de Drept și Științe Sociale, Iulia a aflat că tinerii pot implementa proiecte și pot schimba lucruri în Moldova.

„Când eram adolescentă, simțeam un conflict de mentalitate și limite lingvistice – ne era promovată continuarea studiilor în Rusia, bursă în Rusia, filmele erau în rusă și la școală se promova literatura rusă. Când am ajuns la universitate, tinerii percepeau lumea diferit, iar eu ziceam: Uau! Asta e Moldova?”

„Pe-atunci am cunoscut și Centrul de tineret Bălți, apoi Consiliul raional al tinerilor și eu mă întrebam: Ei sunt tineri, independenți, care se pot exprima liber și pot veni cu propuneri?  Cât de minunat trebuie să fie! Asta-i pentru mine”.

Funcția de manageră la Centrul de tineret Fălești (Ct Fălești) i-a schimbat viața Iuliei: tânăra a înțeles că-și iubește orașul, că-i place domeniul de tineret, că e pasionată de educația nonformală și că vrea să ajute tinerii – cei care o privesc ca pe un om de încredere, pe care-l pot întreba orice.

„După studii am revenit la Fălești. Am discutat cu specialista pe probleme de tineret, de la Consiliul raional și i-am spus că mă interesează voluntariatul, activitățile pentru tineri. Mi-a spus că se va deschide un Centru de tineret și că pot participa la concursul pentru funcția de manager.

Între timp, participasem la Formare de formatori, instruire la MilleniuM, cu Vitalie Cîrhana – visam la așa traininguri. Acolo am aflat și despre drepturile omului și educație nonformală. Eram atât de entuziasmată! Știam metode de lucru cu tinerii și eram atât de conștientă de tot ce se întâmplă. Am câștigat concursul”.

„Acum văd astfel viața mea. Nu mai vreau să mă duc peste hotare, acolo unde oamenii au muncit ani de zile ca să schimbe ceva. Sunt foarte motivată să fac bine și frumos la mine acasă. Am de lucru pentru următorii zece ani și știu ce pot face pentru Fălești”.

Din noiembrie, 2019, de când s-a deschis Centrul, tinerii nu lipsesc de la activități, ba chiar au devenit mai mulți, căci se invită unul pe celălalt. Prezența lor, comportamentul, interesul față de activități îi dau de înțeles Iuliei că Centrul de tineret este important pentru tineri. Totuși, Iulia crede că Ct Fălești poate avea și mai mulți voluntari, iar pentru aceasta e nevoie ca autoritățile publice locale (APL) să mai angajeze unul sau doi specialiști de tineret.

„La Centru, lucrez eu și o specialistă de tineret, care muncește cu jumătate de program – Mariana mă ajută mult, singură nu m-aș descurca. Cel mai greu mi-e să atrag tinerii. Ca să-i menținem activi, trebuie să există cinci-șase servicii (serviciu de voluntariat, de animare a timpului liber, de participare, de documentare și informare, de orientare profesională etc). Acum asigur patru servicii – am instruiri în fiecare zi, mă pregătesc, fac agende și mă asigur că tinerii vin de fiecare dată. În mod normal, ar trebui să existe specialiști pentru fiecare serviciu”.

Într-un an de activitate, dintre care opt luni de pandemie, Iulia și tinerii de la Ct Fălești au reușit să se implice în zeci de activități: au desfășurat serviciile de bază; au organizat instruiri online cu invitați speciali (nutriție și stil de viață; media și fake news); au avut sesiuni de advocacy cu semnare de petiții și au construit trei parcări de biciclete; au organizat proiecții de film, au desenat prin graffiti și au amenajat o scenă în aer liber. La toate acestea se mai adaugă și un proiect eco.

„La Centru avem 13 voluntari și alți 50 de membri activi. Avem serviciile – de informare, de animare a timpului liber, de voluntariat și de participare. Ceva deosebit a fost atunci când 20 de tineri, elevi și absolvenți, au participat la dezbateri cu APL și au discutat despre ceea ce se organizează pentru tineret, care este bugetul alocat etc. Ideile îmi vin din experiența mea și din necesitățile mele – ceea ce mi-a lipsit, vreau să le ofer lor; ceea ce învăț, vreau să știe și ei”.

Pandemia a testat puterile Iuliei și nu i-a dat timp de odihnă. Tânăra zice că nu a refuzat niciun parteneriat și nicio posibilitate de a învăța ceva nou. Astfel, în septembrie, Iulia și-a dat seama că Centrul are mai mulți voluntari decât în februarie.

„Mi-au părut foarte utile sesiunile de advocacy care au fost propuse de o organizație parteneră – totul a fost gratuit, iar la sfârșit trebuia să organizăm o activitate la nivel local. Împreună cu tinerii, am scris o petiție de solicitare de amenajare a unor parcări de biciclete la havuz, în parc și la Primăria din Fălești. Când am construit parcările, am înțeles că noi, tinerii, putem schimba ceva în oraș”.

Astfel, de unsprezece luni, Centrul de tineret Fălești devine spațiu pentru dezbateri, sală de terapie, mediu de distracție și locul unde tinerii se simt liberi să întrebe orice și să se manifeste fără frică.

Iulia nu zice că e ușor să lucrezi cu tinerii, însă e ceea ce-i oferă multă satisfacție.

„Încerc să le schimb viziunile și să-i fac să analizeze – metoda mea preferată este dezbaterea. Jumătate dintre tinerii cu care vorbesc spun că vor să plece din Moldova pentru că nu sunt perspective. Eu îi întreb: – Dar de unde știți? De unde v-ați informat? Dacă spui că nu-s perspective, te poziționezi ca o victimă, fără șanse de a schimba ceva?

Nu intru în dezbateri la subiectele personale, care se referă la sentimentele lor, în rest, dacă știu subiectul, stăm la vorbă ore întregi. Am și câteva cheițe ca să ajung la ei – sunt sinceră, sunt deschisă și nu mă pun mai presus.

Tinerii din 2020 sunt diferiți, dar au aceleași necesități: vor să-și realizeze visurile, să-și găsească locul lor, să se distreze; să se simtă ascultați și apreciați”.

Produs realizat de Centrul Media pentru Tineri, în cadrul Fondului comun privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor  al Ministerului Educației, Culturii și CercetăriiAgenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Oportunitate pentru jurnaliști // Training: „Formatele produsului mediatic: tendințe moderne”
Next „Am de lucru pentru următorii zece ani și știu ce pot face pentru Fălești. Sunt foarte motivată să fac lucurile bine, la mine acasă”, Iulia Covaliova, manageră la Centrul de tineret Fălești
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply