Interviu cu Dragoş Străinu: află mai multe despre experienţa Erasmus


Echipa Youth.md a organizat o discuție live cu fostul student de la Universitatea Tehnică a Moldovei, Dragoș Străinu, care termina anul doi unde studia tehnologii informaționale la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică. În această discuție el ne-a povestit de experiența sa cu programul Erasmus, cu ajutorul căreia a ajuns să studieze în orașul Siegen, Germania.

„Principalul e să ai tupeul de a încerca.” spunea studentul despre decizia lui de a aplica pentru program, unde a câștigat concursul fără mare concurență, întrucât pentru 4 locuri din orașul Siegen au aplicat doar 5 studenți. Programul era valabil pentru un semestru. „Siegen este un orășel studențesc, majoritatea știu engleza[…]” erau primele impresii ale lui Dragoș, de asemenea, spunând că în programul Erasmus erau peste 50 de studenți din țări precum Spania, Mexic, Olanda, Suedia etc, ce trăiau în cămine sau în apartamente închiriate pentru mai mulți studenți. Dragoș a mai povestit despre experiența în cele 6 cursuri care le-a terminat pentru a acumula 30 de credite ce erau necesare și a afirmat că nivelul cursurilor și cunoștințelor de la UTM erau la același nivel cu universitatea din Germania.

„Cel mai sigur loc de a te informa este la departamentul de relații internaționale a universității.” este sfatul lui Dragoș pentru studenții ce vor să afle despre programe internaționale și oportunități pentru studenți. El a mai adăugat că unul din cele mai mari avantaje la programul Erasmus a fost nu atât cursurile pe care le-a învățat, cât comunitatea la care a fost expus, având o experiență deosebită cu studenții din diferite țări, cu diferite culturi la petrecerile și evenimentele ce erau organizate des, de exemplu, în weekend călătoreau gratuit cu trenul în orașe noi precum Dortmund, Dusseldorf și altele.

„Aveam o bursă de 800€/lună, pe când alți studenți din Italia-doar 250.” spunea invitatul despre cum condițiile din programa Erasmus pentru Moldova erau mai favorabile decât pentru alte țări mai dezvoltate. Despre alte cheltuieli a adăugat că pentru cămin plătea 250€/lună și pentru mâncare în jur de 200-250, astfel a rămas într-un mic profit când s-a întors acasă.

La sfârșitul semestrului, Dragoș Străinu a rugat pe conducătorul programei să extinda perioada pe încă un semestru, astfel el a studiat în Siegen două semestre. Acest fapt însemna o bucurie pentru dânsul, întrucât afirma că experiența l-a schimbat ca personalitate, reușind să meargă în excursii la muzee din Berlin și Amsterdam.

Dragoș a spus că încă ține legătura cu prietenii din alte țări și că unii studenți din echipa Erasmus organizează revederi și reuniuni, o dată la 1 sau 2 ani. Din păcate, nu a avut ocazia să se revadă cu prietenii săi din cauza situației epidemiologice, dar este plin de speranțe să își mai intersecteze vreodată destinele cu ceilalți.

El sfătuiește tinerii să își aleagă programe și cursuri asemănătoare cu cele studiate precedent, întrucât la sfârșitul programei Erasmus, ceritficatul pentru cursurile trecute și creditele acumulate a fost analizat și evaluat de o comisie ce mai apoi a echivalat notele din Germania (de la A la F) în notele din Moldova (de la 1 la 10). Nota A era echivalentă cu nota 10.

Recomandările lui Dragoș pentru tinerii studenți este de a fi bine informați și să nu aibă teamă să aplice la programe internaționale, de asemenea, e important ca studenții să cunoască bine limba engleză și să o aplice în conversație cât mai des.

„Printr-un cuvânt- creștere” relatează tânărul despre experiența în programul Erasmus, care o va ține minte toată viața sa.

Dragoș a concluzionat discuția cu ideea că programul Erasmus a fost o oportunitate de a descoperi persoane noi, orașe noi, cu diferite culturi și de a lua parte la numeroase evenimente de neuitat, precum și că această oportunitate l-a ajutat să devină mai independent și a reușit să își perfecționeze cunoașterea de limbă engleză, aceste lucruri lasând un impact pozitiv asupra personalității sale.

Proiectul este susținut financiar în cadrul Programului de granturi mici- 2021, lansat de către Direcția generală educație, tineret şi sport a Consiliului Municipal de Tineret Chişinău.

Nu ezita să ne urmăresti și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter Youth.md: Cereș Dragoș

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Baletul național „JOC" anunță casting pentru locurile vacante în grupul de stagiari
Next Program de susținere a inițiativelor comunitare din Cahul și Ungheni
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 3 =