Interviu cu Adrian Fodea – personalitatea ce și-a transformat pasiunea în afacerea proprie!


Adrian Fodea este unul din remarcabilii oameni care au reușit să îmbine utilul cu plăcutul. De aproape 4 ani, el activează în domeniul meșteșugăritului ca pielar, având propria sa întreprindere individuală. Descoperă în acest interviu cum a descoperit acest meșteșug și de ce a decis să își deschidă afacerea.

Povestiți-ne despre afacerea Dvs. Când, cum și de ce v-a venit această idee?

Profesia mea inițială era în domeniul  juridic, activând în calitate de avocat. Luând în considerație că nu aveam un venit satisfăcător, am activat ca jurist la mai multe întreprinderi, însă nu eram mulțumit de salariile în acest domeniu. Timpul liber, îl petreceam încercând să confecționez o curelușă pentru armă sau niște huse mici pentru telefoanele rudelor și prietenilor. Primele articole mi-au ieșit bine, primind mai multe comenzi.

În decembrie 2016, am decis să activez în direcția respectivă, renunțând la profesia de jurist. La început, bineînțeles, a fost dificil, nu aveam experiență în meșteșugul pielăritului, nu știam cum se comportă pielea, cum se prelucrează, de unde să procur pielea sau instrumentele necesare pentru a o prelucra. Mai târziu, am găsit un depozit de piele în Chișinău și am făcut cunoștiință cu câțiva colegi de pasiune, care mi-au acordat câteva sfaturi. De atunci activez ca pielar.

Care era scopul Dvs. inițial?

Scopul meu inițial, era confecționarea a cât mai multor articole deosebite, să mă deosebesc pe piața meșteșugăritului cu articole deosebite confecționate manual. Un mare ajutor în atingerea scopului, a fost faptul că primii mei clienți nu aveau un model fix pe care doreau să îl urmez; ci m-au lăsat să experimentez și să le ofer ceva ce îi va surprinde. 

Care este scopul Dvs. în prezent?

În prezent, scopul meu este progresul. Încerc să confecționez articole din ce în ce mai complexe. Deasemenea, îmi propun să îmi demonstrez mie, dar și celorlalți că nu numai peste hotarele țării poți avea un venit decent.

Cum a evoluat afacerea Dvs?

Afacerea mea a început cu câteva articole simple: câteva huse pentru telefoane și o curelușă pentru armă. Următorul articol l-am realizat pentru mine: o vestă pentru motocicliști. Am continuat să creez mai multe articole, majoritatea pentru vânători și motocicliști. La început realizam articole doar pentru cei din raza țării noastre și România; însă, în prezent  90% din cumpărători sunt din SUA și Europa. 

Ce sfaturi ați propune tinerilor ce doresc să își transforma pasiunea în afacere?

În primul rând, să aibă încredere în forțele proprii, să fie perseverenți și dedicați. Trebuie să le placă ceea cu ce se ocupă și să facă totul ca pentru sine. Pentru promovare, le recomand utilizarea rețelelor de socializare, eu, considerându-le foarte eficiente în acest sens.

Drumul parcurs de Adrian Fodea spre succes v-a inspirat? Urmăriți-l pe pagina sa de Facebook!

Dacă ai aflat lucruri noi, te îndemnăm să ne urmăreşti pe pagina de FacebookTelegram şi Instagram!

Reporter Youth.md: Afina Ivanov

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la atelierul EXPLORATION @MOLDOX Lab și învață cum se filmează un film documentar
Next Hackathonul media Puterea a cincea, cu tema: Educație media, şi-a desemnat câştigătorii
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply