Încearcă un nou hobby în timpul carantinei – arta origami!


Cu toții căutăm soluții de a ne petrece timpul în carantină fără a ne plictisi. De aceea, astăzi îţi sugerăm să încerci origami!

Suntem dornici de a fi activi și plini de energie. Una dintre cele mai bune soluții de a scăpa de monotonia carantinei este începerea unui hobby nou.

Origami este cea mai potrivită opțiune, fiind o ocupație ce nu necesită multă pregătire sau materiale complicate. Totuși, în ce constă această artă unică ce a luat naștere în Japonia? De unde își are originile denumirea și care sunt beneficiile acestei activități?

Ce este origami? 

Origami este arta plierii hârtiei în modele de creaturi vii, obiecte neînsuflețite sau forme decorative abstracte. Etimologic, cuvântul origami, de origine japoneză, este format din “oru” care are sensul de a îndoi și “kami” cu sensul de hârtie, deci “hârtie îndoită”. Acest nume a fost adoptat în anul 1880, până atunci arta plierii hârtiei fiind denumită orikata.

Apărut în Japonia acum câteva sute de ani, origami este o artă și un joc, un mod de relaxare şi de socializare, dar mai ales un antrenament al minții. Cu o foaie de hârtie putem crea o lume întreagă, iar posibilitățile și numărul de idei sunt infinite.

Cât de greu e origami? 

E la fel ca scrisul. În funcţie de pregătire şi de dispoziţie, puteți scrie doar un cuvânt sau un întreg roman. Putem face un coif din hârtie sau putem face un buchet de flori din hârtie. La urma-urmei, cu toţii am făcut origami. Adică ne-am jucat cu o bucată de hârtie pe care am îndoit-o cu gândul de a o convinge să se transforme în ceea ce visăm noi. 

Internetul este una dintre sursele care ne poate ajuta în descoperirea tainelor acestei arte. Tonele de filmulețe disponibile pentru oricine oferă o mare diversitate de alegere pentru ceea ce vrem să obținem. 

De ce să învăţăm origami? 

Prin origami mintea este antrenată în multiple direcţii. Practicarea origami creşte atenţia la detalii, ajută la îmbunătăţirea orientării în spaţiu, a gândirii logice, a preciziei, a disciplinei şi a comunicării.

Un alt beneficiu al acestui hobby este faptul că omoară plicitiseala, reușind să captiveze pe oricine. Veți reuși să uitați pentru o bună perioadă de timp de plictiseala generală și vă veți petrece timpul util și productiv. 

Cui se adresează origami? 

Oricui vrea să înveţe. Este util pentru copii fiindcă le stimulează îndemânarea, creativitatea şi  capacitatea de concentrare, îmbunătăţindu-le, în acelaşi timp, performanţa şcolară.

Este util pentru adulţi deoarece este o activitate relaxantă şi distractivă ce nu necesită vreun talent deosebit, dar care oferă satisfacţii inedite.

Este util în familie pentru sudarea relaţiei dintre părinţi şi copii întrucât este un motiv în plus de a petrece clipe minunate împreună.

De ce instrumente ai nevoie?

Origami este hobby-ul care nu necesită un mare număr de instrumente și materiale. Pentru a începe prima creație, avem nevoie de:

●    Hârtie, culoarea fiind la dorința proprie;

●    Lipici necesar pentru tehnici și idei mai avansate;

●    Creioane de colorat pentru decorare sau desenarea unor detalii .

Toate acestea se găsesc aproape în fiecare casă, fiind la îndemână în orice moment al zilei.

Hobby-urile creează în viața omului armonia dintre muncă și distracție. Nu vă veți plictisi de un hobby odată ce îl găsiți pe cel potrivit! 

Reporter Youth.md: Jangă Alexandru

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Programul Speaker oferă suport financiar pentru proiecte inovative
Next Cursuri de instruire la distanță în domeniul finanțe publice
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine + seven =