Ești viitor student? Află aici de ce anii de la cămin sunt cei mai frumoși


viața de cămin

Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi a mers sau urmează să meargă în altă instituție de învățământ pentru a-și continua studiile, indiferent dacă ne referim la cele universitare sau liceale, iar odată cu această decizie vine încă una, mai ales pentru cei care vor fi nevoiți să-și schimbe locul de trai, o dilemă – „cămin sau gazdă”. 

Dacă ești unul dintre tinerii care încă nu s-a decis ce să aleagă și îți este frică să riști, sau îți este interesant subiectul, atunci acest articol este exact pentru tine, pentru că aici o să afli două experiențe diferite ale unor studenți din Republica Moldova care au ales să meargă la cămin.

Students back to university after coronavirus. Asian students attend lectures Asian students are back to the high schools and universities after coronavirus lockdown campus stock pictures, royalty-free photos & images

Alexandru Grițcan, elev al Centrului de excelență în Informatică și Tehnologii informaționale din  Chișinău

„Motivul pentru care am ales să-mi continui studiile în această instituție cred că este salariul destul de avantajos pe care o să am posibilitatea să îl primesc după ce absolvesc (specialitatea-programator), iar fără dar și poate tehnologiile sunt viitorul nostru. Știam din start că vreau să locuiesc la cămin, pentru că atâta timp cât instituția dispune de el, nu văd rostul să irosesc bani în vânt pentru a achita o gazdă, pe când îi pot investi în alte lucruri, mai ales că regulamentul interior al căminului este bine structurat și nu există riscul ca cineva să-ți fure lucrurile (avem camere de supraveghere). 

Am nimerit în căminul numărul 2 și am rămas plăcut surprins de camera mea, fiind una dintre cele mai bune. Nu regret deloc că am făcut această decizie și 120% din 100%, dacă aș întoarce timpul înapoi, voi proceda la fel. Căminul este locul care te desparte de casă și într-un oarecare mod devii independent, ceea ce te face să fii mai responsabil, iar independența include și dezvoltarea abilităților de a găti, de a gestiona eficient și corect banii, ceea ce până la această etapă nu prea o făceam nici unul dintre noi. 

Da, nu pot să neg, există și defecte, mai ales în acest an, pentru că din cauza situației pandemice am fost nevoiți să respectăm multe restricții, precum: micșorarea considerabilă a numărului de copii cazați, interzicerea vizitatorilor sau a deplasărilor dintr-o cameră în alta, dar toate acestea sunt compensate de prietenii noi pe care reușești să-i faci aici, de glumele și amintirile create împreună până la răsăritul soarelui și desigur de ajutorul reciproc oferit, de care cei de acasă nu pot avea parte în astfel de proporții. 

Anii de student sunt cei mai frumoși, dar încă și trăiți la cămin, în general, sunt de nedescris prin cuvinte, trebuie să vezi, ca să crezi și să simți ca să înțelegi! În final, vă îndemn să aplicați la acest colegiu (mai ales dacă vă regăsiți în sfera tehnologiilor), pentru că o să vă ofere mari posibilități, precum: laboratoare performante, WI-FI, sală de sport imensă, teren și desigur câțiva ani superbi de elev ce studiază la CETI, iar dacă aveți dubii în privința căminului, da, desigur că trebuie să o faceți, pentru că se merită!

P.S.: Să nu uitați să vă luați perna de acasă, că o să dormiți pe ștergare, nu vă rușinați să vă duceți regulat la Linella și mai atent cu cuceritul (mai ales băieții), nu din start obțineți tot, este foarte important începutul, remarcați-vă prima vreme, aveți un pic de răbdare 🙂 .”

Stog Violeta, elevă în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș 

„Unul din motivele pentru care am ales această instituție de învățământ este dorința mea de a ajuta oamenii. Îmi place să discut, să dau sfaturi și să văd fețele pline de speranță și fericire. Domeniul ales (Farmacie) este unul avantajos din punct de vedere financiar, mai mult ca atât se oferă multe posturi de muncă, ceea ce este favorabil pentru studenții care abia au absolvit universitatea. 

Da, cu siguranță recomand această instituție elevilor absolvenți, care iubesc chimia, anatomia și au în rezervă multă răbdare și putere. Universitatea de Medicina și Farmacie din Târgu Mureș este o instituție destul de dezvoltată și oferă studenților o varietate de posibilități atât în timpul studierii, cât și după finalizarea sa.


Odată admisă aici, mi s-a oferit o cameră în căminul studențesc nr. 4, el fiind căminul celor care studiază la profilele Universității Petru Maior (Drept, Limbi străine, Economie, etc.), dar din cauza epidemiei au fost cazați și studenți din domeniul sănătății. Căminul oferă cameră cu 4 persoane (find situație pandemică se permitea doar 3 persoane), baie și bucătărie pe hol, WI-FI doar dacă ai router(personal), pernă și plapumă.

Personal, m-am simțit bine, necătând la faptul că sunt cămine și cu condiții mai bune. Prima impresie a fost liniștită, am știut că indiferent unde o să fiu cazată, o să pot creea atmosfera de acasă pentru ca să mă pot concentra și să studiez mai bine. Chiar și dacă în unele momente a fost greu, cauza principală e faptul că camera era la început de hol, iar bucătăria la sfârșit, era mai dificil când venea vorba de gătit sau spălat vasele. Însă, oricum nu aș schimba atmosfera de la cămin pe una de la gazdă. 

Sinceră să fiu, mi-am făcut mai mulți prieteni anume acolo. Din acest motiv consider că viața la cămin este importantă pentru fiecare student. Ea te învață să fii răbdător, înțelegător, prietenos, ajutător și cel mai important, știi că nu ești singur la greu, ai cu cine schimba o vorbă bună, cu cine să te plângi cât e de greu la facultate și cât de stresant este examenul. Astfel de experiențe sunt unice în viață, doar din acest motiv poți accepta părțile negative ale vieții de cămin.   

Boboceilor care se vor caza în acest an la cămin vreau să le sfătuiesc una: să nu vă fie frică de ce va fi nou, de persoanele cu care veți trăi și de condițiile acestea. Să aveți multă răbdare și putere, știu că pe alocuri poate fi insuportabil, căci atunci când trăiești cu alte persoane ți se limitează din spațiu, liniște și multe altele. Important este să vă învățați să acceptați, la fel cum sunteți acceptați și voi. Sunt sigură că din cămin o să plecați cu prieteni adevărați pentru o viață întreagă, cu realizări, dezamăgiri, lacrimi, dar totodată și cu o experiență plină de culoare! ”

Trăind și eu la cămin îmi place să le răspund celor care mă întreabă „Cum e?” cu „Închipuie-ți cum ar fi să stai un an întreg la tabără.” , dar azi nu am vorbit despre experiența mea, ci despre a acestor doi tineri, iar a voastră, cu siguranță o să fie altfel, pentru că fiecare simte acest farmec diferit. Vă îndemn să alegeți căminul pentru dezvoltarea voastră personală, iar în caz că nu o să vă regăsiți acolo, în orice moment vă puteți schimba alegerea.

 „Încercarea vină n-are”, iar unele încercări sunt cele mai frumoase posibile și de neînlocuit!

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter: Cojocaru Selinia

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Află mai multe despre Europol - poliția Europei
Next Startup City Cahul va găzdui un nou eveniment de networking, schimb de opinii și experiențe
Nicoleta Geru
About the author

Nicoleta Geru

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 11 =