Cornelia Druța este o tânără artistă plastică din Telenești, Republica Moldova, studentă la Colegiul de Arte Plastice ,,Alexandru Plămădeală’’ din Chișinău. Deși are doar 20 de ani, Cornelia deține o vastă experiență în domeniul artei plastice, creând picturi mai în vârstă decât ea.
Pictorul este un filozof, dar filozofia sa este pictura
Renato Gutusso
Într-un interviu anterior pentru un alt portal, Cornelia a menționat că dorește să picteze ceva din sfera unei abstracții profunde, lucru la care muncește zilnic. Acum, însă, haideți să o cunoaștem mai îndeaproape pe Cornelia.
1) Când ai descoperit pasiunea pentru artele plastice și cine te-a îndrumat în acest sens?
Pasiunea pentru artele plastice am descoperit-o încă din grădiniță, era domeniul în care mă regăseam cel mai bine. Familia și profesorii au fost cei care m-au îndrumat și m-au încurajat mereu să continui. Chiar dacă am întâlnit unele greutăți, am ales să-mi urmez visul.
2) Cât timp ai studiat artele plastice paralel cu școala?
Am început studiile la Școala de Arte Plastice Nicolae Moisei, Telenești la vârsta de 9 ani, concomitent studiind la gimnaziu. Așa am continuat până în clasa a IX-a inclusiv.
3) Cum e să fii elev/student la Arte în Republica Moldova?
,,Omul sfințește locul’’. Am avut parte de ce mai buni dascăli pe parcursul acestor ani și pot afirma cu certitudine că totul depinde de propria atitudine și de oamenii care îți sunt alături. O să îmi amintesc cu drag de anii de studii, petrecuți la noi în țară.
4) Care este specializarea ta?
Încă de la început am ales specialitatea pictura, cea care mă reprezintă cel mai mult.
5) În ce crezi mai mult, în talent sau în munca asiduă?
Sigur 1% talent și 99% muncă. Talentul este doar invitația la cel mai frumos concert pe care ți-l oferi.
6) Ce planuri ai pentru viitor?
Pentru viitor aș dori să-mi dezvolt abilitățile în profilul ales.
7) Spune-ne despre câteva din distincțiile tale în domeniul picturii, pe care le consideri cele mai importante!
Cele mai însemnate premii pentru mine sunt:
30.03.2013 – Diplomă de gradul I pentru participare la Concursul Național Tinere Talente, mun. Chișinău, primul meu concurs republican.
16.05.2015 – Diplomă de gradul II pentru performanțe deosebite înregistrate în cadrul Olimpiadei republicane la Educația plastică, organizată de UPS I. Creangă, mun. Chișinău.
03.06.2015 – Diplomă de gradul I în cadrul concursului republican Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini, mun. Bălți.
2020 – Participarea în cadrul Expoziției ,,Noi Tineretul creator’’, Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, Chișinău.
8) Ce sfat ai oferi celor care doresc să studieze artele plastice la nivel profesionist și să se specializeze în acest domeniu?
Arta schimbă percepția asupra lumii, iată de ce pot doar să încurajez tinerii care sunt gata să se dedice în totalitate frumosului.
Dacă dorești să cunoști mai mulți oameni inspiraționali din Republica Moldova, nu ezita să dai un click pe paginile de Facebook, Instagram și să te abonezi la canalul de Telegram al platformei noastre. Acum ne poți susține și pe Patreon!
Reporter Youth.md: Cătălina Bezer
No Comment