Cum te ajută educația media să devii un consumator media responsabil


educația media

În ultima perioadă se discută tot mai mult despre educația media, gândirea critică și abilitatea de a identifica informațiile adevărate din fluxul de informații și știri care există.

Educația media este abilitatea de a identifica diferite tipuri de media și de a înțelege obiectiv mesajele care sunt transmise.

Tinerii sunt vulnerabili și nu mereu au capacitatea de a distinge o știre adevărată de cea falsă și pot fi manipulați. De aceea, am pregătit câteva „hint”-uri ce le-ar fi de ajutor în acest proces și pentru a înțelege importanța educației mediei în rândul tinerilor.

Începi să gândești critic. Evaluarea informațiilor te va încuraja să stabilești dacă mesajele sunt corecte, folosind exemple pentru a-ți justifica gândurile.

Devii un consumator inteligent de produse media și informații. Educația mediatică te va ajuta să determini și să identifici informațiile credibile. 

Ai capacitatea să identifici punctul de vedere al tău și al celorlalți. Cei care creează un anumit suport media au un scop și o perspectivă. Indiferent dacă acest punct de vedere este clar sau discutabil, recunoașterea acestuia îți va permite să pui la îndoială și să contextualizezi informațiile pe care le primești.

Diseminezi produsele media în mod responsabil. Recunoașterea propriului punct de vedere, expunerea gândurilor și a poziției tale, alegerea modului cum vrei să o spui și înțelegerea faptului că mesajele tale au un impact, este cheia unei comunicări eficiente.

Recunoști rolul mass-mediei. De la bârfele celebrităților pe coperțile revistelor sau de la un simplu meme până la o investigație jurnalistică, mass-media „spune” ceva, modelează înțelegerea noastră asupra lumii și ne influențează modul cum acționăm sau gândim.Înțelegi scopurile autorului. Ce vrea autorul să obțină printr-un produs media? Este pur informativ, încearcă să te influențeze sau vă promoveze idei noi? Când tinerii înțeleg ce tip de influență are știrea, ei pot face alegeri în cunoștință de cauză.

Credem că acest curs online de educație media și ghidul practic te-ar ajuta să obții mai multe informații despre acest subiect.

Campania de educație media pentru tineri este un produs al Clubului Studenților, elaborat în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova, finanțat în cadrul proiectului „Dezvoltarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului Estic și Rusia” al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germane.

Ghidul de educație media pentru tineri „Cu ochii în patru” este realizat în cadrul proiectului „Sprijin pentru mass-media din Republica Moldova și eforturi inovatoare de educație mediatică”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și implementat de Internews Moldova.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Înscrie-te la Academia Media ONU pentru drepturile omului, ediția 2021
Next Ce efect produc lacrimile asupra corpului nostru?
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 1 =