Cum putem face față crizei de mediu?


Știai că începând cu data de 29 iulie 2021 toate resursele naturale generate de Pământ pentru acest an au fost consumate? Cu alte cuvinte, acum trăim pe datorie față de nepoții noștri, aflându-ne într-o criză de mediu. Fiecare în parte putem opri acest proces, dacă avem grijă să producem, dar şi să consumăm, cât mai conştient şi sustenabil! Află în acest articol câteva metode de a acționa și de a duce un mod de viață mai eco.

Activitatea online 

Nu transmiteți atașamente mari prin email (2mb+), deoarece această acțiune consumă foarte multă energie, deci duce la eliminare de CO2 în atmosferă. Cel mai ușor e să le încărcați pe un spațiu de stocare, de exemplu Google Drive, și să transmiteți link-ul.

Dacă nu e absolut necesar, nu conectați camera în timpul unei conferințe. 

Activitatea casnică

Înlocuiți săpunul obișnuit cu săpun solid pentru vase/ mâini

Lufa este o legumă din seria dovlecilor. După descompunere acesta lasă un schelet care poate fi folosit foarte ușor în locul buretelui de vase. 

Compostarea este cea mai bună metodă de valorificare a produselor organice, iar cea mai accesibilă metodă de compostare este cu Bokashi – o tărâță specială pentru a descompune deșeurile. Prin compostare putem salva o parte din energia și apa folosite la prepararea produselor și să micșorăm cantitatea gazelor cu efect de seră în atmosferă. 

Consumați cât mai multe produse locale (fructe, legume, ceai, miere, cereale etc.) și susțineți mai mult producătorii locali decât importurile. 

Folosiți torbițe eco din materie refolosibile, pungi și saci menajeri compostabili, făcuți de obicei din amidon. 

S-a dovedit că e mult mai econom să folosiți un filtru de apă decât să procurați apa din magazine, făcând risipă de plastic și energie pentru transport. 

E bine de știut că un ventilator consumă mult mai puțină energie decât un condiționer, însă nu trebuie să omiteți faptul că un copac răcește cât 10 condiționere!!

Folosiți resursele naturale cât mai sustenabil și econom – Reduce! Reciclează! Reutilizează! 

Baie 

Folosiți discurile demachiante reutilizabile, pentru a reduce cheltuielile de bumbac. Înlocuiți șamponul și gelul de duș obișnuit cu săpunul solid. Procurați numai obiecte din materiale prietenoase mediului, de exemplu pieptene din lemn sau periuță de dinți din bambus. Înlocuiți aerosolul și parfumul de cameră cu bețișoare aromate.

Descoperă mai multă informație interesantă despre mediu și nu numai, urmărindu-ne pe Telegram, Facebook, Instagram și pagina Youth.md!

Reporter Youth.md: Modrînga Ilinca

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Curs online gratuit despre domeniul tehnologiei financiare
Next 10 filme inspirate din fapte reale
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply