Conferința de lansare a Programului „START pentru Tineri”


Ești tânăr? Visezi la o afacere? Sau ai deja una și vrei să o dezvolți? Programul „START pentru tineri” îți vine în ajutor. Organizația pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii te invită 𝐦𝐚𝐫𝐭̦𝐢, 𝟓 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟗.𝟑𝟎 la evenimentul de lansare a noului Program „START pentru tineri”.

Programul este susținut de Guvernul Republicii Moldova și își propune stimularea spiritului antreprenorial și încurajarea inițiativelor de afaceri într-o economie modernă în care tinerii creativi pot crește nivelul de competivitate, pot să țină pasul cu tehnologia, și sunt motivați să aducă un plus de siguranță financiară.

Evenimentul are drept obiectiv informarea tinerilor despre posibilitatea de integrare în circuitul economic, lansarea și dezvoltarea unei afaceri sustenabile și prezentarea noilor ajustări făcute în cadrul Programului START pentru tineri.

Totodată, vor fi prezentate modalitățile prin care tinerii pot accesa suport financiar nerambursabil prin intermediul acestui Program de stat. 

Participanți:
☑️ Natalia GAVRILIȚA – Prim-ministra Republicii Moldova;
☑️ Sergiu GAIBU – Ministrul Economiei;
☑️ Alexandru STRATAN – Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM);
☑️ Dumitru PÎNTEA – Director interimar ODIMM.

Tinerii din R. Moldova care s-au lansat în lumea afacerilor își vor prezenta istoriile de succes, printre care:
☑️ Dumitru BALJICOV – Fondator și Conducător al SRL „ZOOCLUB – AVIBAR”
☑️ Alina BUDAN – Fondatoare și Conducătoare a SRL „CHOCOMAGIC”
☑️ Ion DAVID – Fondator și Conducător al SRL „DAVIDOLI”.

Tot în cadrul evenimentului, va avea loc semnarea contractelor de finanțare cu 𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢 ai Programului „𝐒𝐓𝐀𝐑𝐓 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢”. 

Evenimentul se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri.

L𝐢𝐧𝐤 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐫𝐞𝐠𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭: aici.

Locație:
Chișinău, ASEM, Fintech HUB, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 59, bl. B

 Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook ODIMM, dar și pe Privesc.eu.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Consiliul Național al Tineretului din Moldova lansează un nou proiect: „Sprijinirea și împuternicirea tinerilor refugiați din Ucraina”
Next Participă la concursul „Stop fake news”
Ecaterina Braguță
About the author

Ecaterina Braguță

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − 13 =