Cine sunt artiștii care vor evolua la show-ul de comedie


show-ul de comedie

Pe 18 ianuarie, la Casa de Cultură din Tohatin, va avea loc show-ul de comedie unde în prim plan vor fi drepturile omului și modul în care acestea sunt percepute de către tineri, și nu doar.

Trei artiști vor prezenta piesele lor de stand up, prin intermediul cărora vor vorbi despre unele dintre cele mai des întâlnite probleme de către tineri: discriminarea, bullying-ul sau modul în care sunt respectate drepturile lor în familie și la școală. Iată cine sunt aceștia:

Liviu Gulica, băiatul în televiziune de 7 ani, a dublat și a sonorizat filme. De stand up s-a apucat recent și de atunci nu are astâmpăr. Mai știe să imite voci, de aceea când îl auzi, ai senzația că îl cunoști de undeva.
Andrei Uncu – băiatul fără 5 minute doctor în farmacie, profesor la facultate, pasionat de marketing și în timpul liber (pe care nu-l are) – Batman. Consideră că o zi fără o porție bună de râs e o zi pierdută, de aceea zâmbetul pe buze e cartea lui de vizită. „Glumește amuzant”, în capul lui, dar îi iese bine acest lucru?
Vlad Sliusarenco – are simțul de a simți. Îi place să glumească în locuri întunecate pe scenă, cu microfonul în mână. A făcut un copil ca să poată glumi despre acesta. Merită să vezi asta.

Totodată, băieții de la Abstract Poetry Band vor încinge atmosfera la eveniment. Abstract Poetry Band reprezintă un grup de tineri entuziaști, plini de ambiții care au început să cânte de la cover-uri la muzica lor proprie. În repertoriul lor găsești un mix din muzică rock și poezie abstractă. Vino împreună cu prietenii și/sau familia și ascultă-i.

Show-ul de comedie are loc în contextul proiectului „Human Rights through comedy”. Acesta își propune să informeze oamenii despre drepturile lor prin intermediul comediei.

Proiectul este implementat de Centrul de Informare și Resurse PRO BONO și este susținut de Ambasada SUA în Republica Moldova. Acesta are scopul de a informa tinerii despre drepturile pe care le au, unde pot să se adreseze atunci când acestea le sunt lezate, care sunt instituțiile care sunt împuternicite să apere drepturile, etc.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la cel de-al II-lea Fashion Hackathon
Next Află de ce brandul tău are nevoie de strategie de conținut cu Svetlana Postolachi
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply