Cinci mituri și realități privind violența în familie


violența în familie

Miturile care circulă în societate determină adesea victimele violenței în familie să nu ceară ajutorul organelor de drept și să suporte violența în tăcere. Avocata Centrului de Drept al Femeilor, Arina Țurcan-Donțu, a spulberat unele dintre cele mai răspândite preconcepții în cadrul webinarului „Violența în familie: soluții legale pentru protejarea victimelor”. Evenimentul s-a desfășurat online pe 10 decembrie și a fost organizat de către Centrul de Drept al Femeilor, cu susținerea Suediei. 

Acesta face parte din campania de prevenire și combatere a violenței față de femei și a violenței în familie „Dragă deputat(ă), ascultă-mă și pe mine”, organizată în contextul campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care se desfășoară, anual, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie.

Iată care sunt principalele mituri privind legislația care combate violența împotriva femeilor și violența în familie, dar și realitatea din domeniu. 

Mitul 1: Raportarea cazului de violență la poliție duce la aplicarea unei amenzi care este achitată din bugetul familiei

Realitate: În anul 2016 au fost realizate mai mult modificări legislative, prin care agresorii nu mai sunt pedepsiți prin amenzi, ci prin muncă neremunerată în folosul comunității, arest contravențional sau închisoare. 

Mitul 2: Poliția decide ce pedeapsă primește agresorul

Realitate: Poliția doar adună materialele privind cazul de violență raportat, după care transmite dosarul în instanța de judecată. Judecătorul este cel care examinează dosarul și decide ce sancțiuni aplică. 

Mitul 3: Lipsa unei locuințe poate lăsa victima fără copii

Realitate: Atunci când două persoane care au copii minori decid să se separe și nu ajung la un acord comun, instanța de judecată este cea care stabilește cu cine rămâne copilul. Pentru a determina domiciliul copilului, dreptul de proprietate asupra unei locuințe nu este un indicator de bază. Atât timp cât victima are un loc de trai, în chirie sau la rude, poate avea copiii alături. 

Mitul 4: Ordonanța de protecție poate fi încalcată de agresor, iar victima nu este protejată

Realitate: Ordonanța de protecție este stabilită de instanța de judecată pentru o anumită perioadă în care agresorul nu are voie să se apropie de victimă sau de locuința acesteia. În cazul încălcării ordonanței de protecție, victima poate solicita ajutorul organelor de drept. Din 2021 agresorul va fi supravegheat prin intermediul unei brățări de monitorizare electronică, care va spori protecția victimei. Astfel, dacă ordonanța de protecție nu va fi respectată, organele de drept vor interveni instant. 

Mitul 5: Într-un cuplu căsătorit oficial, femeia este obligată să întrețină relații sexuale 

Realitate: Un act sexual trebuie să fie de comun acord, indiferent dacă cuplul este căsătorit sau nu. Codul Penal din Republica Moldova pedepsește orice tip de viol, inclusiv cel conjugal. 

Violența împotriva femeilor și violența în familie este o încălcare a drepturilor omului. Pentru a fi protejată de lege, orice victimă a violenței în familie sau persoanele din jurul lor trebuie să ceară ajutor. 

Nu suporta violența în tăcere! Apelează gratuit 0 800 800 00! 

Descoperă mai multe oportunități și activități pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Winter ARCHDESIGN: Concurs al Industriilor Creative din cadrul UTM
Next Job // Școala de Robotică și programare RoboCode angajează profesor de Java
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply