Consiliul Național al Tineretului din Moldova anunță concurs de selectare a unor tineri activi pentru a participa la unul din proiectele Erasmus +, care se vor desfășura în Grecia, Cipru și Georgia! Proiectele au drept scop de a colecta și împărtăși cele mai bune practici și experiențe la nivel național, regional și european în ceea …
Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de către PNUD (EU-CBM 5), anunță concurs de selectare a 12 tineri antreprenori, care vor primi asistență în crearea sau dezvoltarea propriei afaceri. Acest concurs este parte a proiectului de suport în afaceri pentru tinerii antreprenori „Start pentru Tineri Plus”, administrat de Camera …
Ca și la edițiile anterioare condițiile concursului de vlogging electoral au fost simple, copii trebuiau să înregistreze un video de (1,5-3 minute) în care discută cu unul din părinți, înscenează sau improvizează oricare altă activitate creativă pe baza informațiilor pe care au citit-o în Revista de benzi electorale desenate „Aventurile lui Arci și Besva pe …
Ești student/ă USM? Câștigă o bursă de schimb academic în Elveția! Sunt eligibile persoanele înscrise la studii de licență, masterat sau doctorat la Universitatea de Stat din Moldova. Bursa poate fi acordată unei persoane pe un an academic sau la două persoane, pe câte un semestru. Candidaţii care solicită bursă vor completa un dosar, după cum e indicat …
În perioada 19.01.2022-31.01.2022, Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor dă start recrutărilor pentru toți cei care își doresc să facă parte din echipă. Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor este o organizație non guvernamentală, fondată la data de 11 aprilie 2021, cu scopul de a îmbunătăți situația educațională din Republica Moldova și de a da o șansă …
MilleniuM Training and Development Institute anunță un apel URGENT pentru selectarea participanților la schimbul de tineri „Critical Thinkings Skills 2” care va avea loc în Smolyan, Bulgaria în perioada 12-20 martie 2022. Principalele scopuri ale proiectului sunt dezvoltarea abilităților de gândire critică la participanți menite să dezvolte abilități cognitive legate de îmbunătățirea multiplelor calități personale …
Ești student/ă, cu vârsta între 18 și 21 de ani? Participă la Programul „Study Tours to Poland”, pentru tinerii/tinerele din Moldova, Belarus, Rusia și Ucraina. Perioada desfășurării programului: aprilie-mai 2022. Durata călătoriei: 10 zile Criterii de eligibilitate: La programul Study Tours to Poland pot participa studenții/studentele care: au vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani;sunt cetățeni ai …
Laboratorul de Filosofie Teoretico-practică și Epistemologie Aplicată din Facultatea Istorie și Filosofie (Universitatea de Stat din Moldova) organizează în ziua de 22 ianuarie 2022, începând cu ora 11:00, masa rotundă online: Filosofie, Învățare, Dezvoltare personală. Filosofi și pedagogi din România și Republica Moldova vor explora noi posibilități și moduri de învățare, axate nu doar pe dobândirea …
Centrul Est-European pentru Democrație Multipartid (EECMD) are plăcerea de a anunța apelul de candidaturi pentru Școala Democrației runda de studii 2022 la Chișinău. Școala Democrației este un program educațional aprofundat, care se concentrează pe probleme de guvernare democratică, politică democratică, anticorupție și acțiune politică în Moldova. Perioada de studii: de 2 ori/săptămâna, jumătatea lunii ianuarie …
Președinția Republicii Moldova lansează un program de stagii pentru viitorii profesioniști. Candidații pot depune dosarul pentru stagiu în diverse departamente ale instituției prezidențiale, precum și în cadrul echipei de consilieri ai Președintelui Republicii Moldova. Poziția vacantă: Stagiar în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova Durata: 3 luni, cu posibilitatea de extindere a termenului de stagiu până la …