Câştigă o bursă Sur Place oferită de fundaţia Konrad Adenauer


Cine ? Fundaţia Konrad Adenauer

Ce ? Bursă de studii Sur Place

Unde ? Germania

Perioada: anul de studii 2018-2019

Facultatea: Oricare

Ciclu: Licenţă

Detalii:

Fundația Konrad Adenauer acordă burse de studii tinerilor preocupați de viața politică și activ implicați în comunitate. Programul își propune să susțină tineri talentaţi, oferindu-le şansa să se concentreze pe studii.

Tinerii cu vârstă cuprinsă între 18 și 25 de ani, care sunt studenți la univesitățile din Republica Moldova la ciclul de licență (cu excepția studenților în ultimul an de studiu), au rezultate academice înalte, sunt deschiși la valorile creștin-democrate, au experiență în domeniul vieții politice, cunosc limba engleză și, la posibilitate, limba germană, pot participa la bursa oferită de fundație.

Bursa va fi acordată participanților pentru 12 luni și are o posibilitate de prelungire în caz că rezultatele candidatului sunt excelente în continuare. Pe lângă partea financiară, programul oferă o serie de instruiri pentru bursierii selectați.

Candidații la bursă vor fi evaluați în două etape: în baza dosarului, iar cei aprobați pentru etapa a doua vor fi invitați la interviu. Rezultatele sunt anunțate după interviuri care vor avea loc la Chișinău.

Cum să te înregistrezi?

Dosarul trebuie trimis în format electronic prin intermediul formularului de înregistrare până pe data de 21 septembrie 2017 (joi), ora 18:00.

Ce trebuie să conțină dosarul?

  • CV cu poză în limba engleză sau germană;
  • Copia scanată a unui act care confirmă statutul de student înmatriculat la una din universitățile din Republica Moldova, ciclul licență;
  • Scrisoare de motivare în limba engleză sau germană;
  • Copia scanată a diplomei de bacalaureat inclusiv anexa cu note;
  • Copia scanată a unui act care demonstrează reușita academică universitară (excepție studenții anului I de studii);
  • Recomandare din partea unui profesor al cărui curs a fost absolvit;
  • Recomandare din partea unei persoane care poate atesta angajamentul civic, politic etc.

Atenţie! Dosarele incomplete nu vor fi examinate! Decizia finală asupra selectării participanților la program va fi luată de o comisie internă a Fundației Konrad Adenauer, care va examina calificarea și motivația fiecărui candidat pentru participarea la program.

 

Sursă: http://www.youthsoroca.md/index.php?mod=news&type=0&new_id=1504076945

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Nu ezita să vii la Teatrul de Operă şi Balet să audiezi “Dama de Pică” - o operă de excepţie
Next Participă la Săptămâna deschiderii Parlamentare şi ai şansa să afli răspunsuri la orice întrebare direct de la sursă
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply