La data de 8 noiembrie 2019, a intrat în vigoare un nou Regulament cu privire la modul de finanțare din bugetul de stat a proiectelor culturale desfășurate de organizațiile necomerciale.
Astfel, pentru anul 2020, finanțarea proiectelor culturale ale organizațiilor necomerciale de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va fi efectuată în baza noului regulament, termenul-limită de depunere a proiectelor culturale fiind data de 8 decembrie 2019.
Proiectele culturale ale organizațiilor necomerciale urmează a fi înaintate la concurs pentru una dintre următoarele șapte arii tematice:
- 1. Arte
- 2. Teatru
- 3. Muzică și dans
- 4. Proiecte de tip festival
- 5. Educație prin cultură
- 6. Promovarea culturii scrise
- 7. Patrimoniu cultural
Fiecare proiect poate fi depus pentru finanțare pentru o singură arie tematică din cele menționate, la adresa electronică proiecteculturale@mecc.gov.md.
Persoane responsabile: Orest Dabija șef, Direcția Arte și Industrii Creative, e-mail: orest.dabija@mecc.gov.md, Adriana Derevici, consultant superior Direcția Arte și Industrii Creative , e- mail: adriana.derevici@mecc.gov.md.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va organiza la data de 13 noiembrie 2019, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (sala Alexe Rău de la parter), la orele 15:00, o sesiune de informare cu privire la concursul de proiecte culturale, la care vor fi discutate neclaritățile legate de Regulament. În acest sens, toți aplicanții sunt încurajați să studieze atent Regulamentul, iar în cazul în care au întrebări/neclarități să le adreseze preventiv la adresa orest.dabija@mecc.gov.md până la data de 12 noiembrie 2019. Doritorii de a participa la sesiunea de informare sunt rugați să se înregistreze la aceeași adresă electronică.
Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
No Comment