UN Women Moldova şi UNFPA Moldova lansează campania de sensibilizare privind combaterea stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen realizată în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”.
Bărbații sunt conducători mai buni decât femeile. Bărbatul aduce banii în casă, femeia are grijă de copii. Bărbatul este capul familiei, femeia este gâtul. De câte ori ați auzit vorbindu-se așa în societate? Și de câte ori aceste enunțuri stereotipice au determinat poziții sociale inegale pentru femei și bărbați?
Studiul privind normele și stereotipurile de gen realizat în țările Parteneriatului estic evidențiază clar rolul de lider al bărbatului în societate, dar și poziția de superioritate a acestuia față de femeie în cazul responsabilităților casnice.
60 % din respondenți consideră că femeile trebuie să aibă grijă de familie și gospodărie. Iar jumătate dintre respondenții de sex masculin și feminin consideră că o soție bună nu ar trebui să pună niciodată la îndoială opiniile și deciziile soțului ei, indiferent de propriile opinii.
Pentru că ne dorim să depășim prejudecățile de gen, am invitat trei femei și trei bărbați la o discuție prin care vor combate stereotipuri adânc înrădăcinate în societate. Exemplele discutate de ei vor arăta că Se poate și altfel. Fără stereotipuri.
Întâlnirea va avea loc în data de 7 iunie 2021, ora 11:00. Detalii, vezi aici.
Evenimentul constituie lansarea campaniei de sensibilizare privind combaterea stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen realizată în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women și UNFPA.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment