Biblioteca

În timpul cititului între cititor și carte se formează o interacțiune care este modelată de cunoștințele, experiențele, atitudinile și limba comunității de unde provine acesta. Astfel, de-a lungul anilor cartea a devenit unul dintre cei mai buni prieteni al omului, ajutându-l în rezolvarea unor anumite conflicte sau probleme. Lectura în viața unui cititor Lectura este …

Un anotimp frumos, când în pofida oricăror restricții, tinerii sunt impulsionați să petreacă frumos timpul. Dar oare cauzele stării noastre de bine sunt efecte naturale sau, totuși, au loc procese chimice în interior, ca răspuns la schimbările petrecute în această perioadă? Starea de bine a organismului tău este reglată de așa numiții hormoni ai fericirii. …

Jurnalul personal – prietenul care nu te judecă! Fiecare dintre noi poate trece prin momente mai complicate, despre care nu poate sau nu dorește să vorbească cu cineva. Citeşte următoarele sfaturi Youth.md şi achiziţionează-ţi un jurnal! Pentru a nu te sufoca cu propriile gânduri și pentru a te descărca emoțional după o zi grea, specialiștii …

Muzica este una dintre cele mai apreciate și cunoscute forme de artă. Orice om are un artist preferat ale cărui piese le iubește și apreciază pentru mesajul și ideile promovate. De aceea te invităm una din cele mai cunoscute trupe din toate timpurile: The Rolling Stones! Fiecare perioadă istorică a societății, din trecut și până …

Un hobby este reprezentat de orice tip de activitate desfășurată în timpul liber în scop recreațional și de dezvoltare personală. Descoperă astăzi cele mai ciudate hobby – uri din lume! Încă din cele mai străvechi timpuri, pe lângă activitățile obligatorii pe care le desfășurau zi de zi, oamenii au încercat să își găsească și activități …

MENU

Back