AgTech Hackathon și-a desemnat finaliștii pentru Accelerator


În acest weekend, prima ediție a AgTech Hackathon, parte a Laboratorului de inovații AgTech, și-a desemnat finaliștii pentru Accelerator! Timp de trei zile, aproximativ 50 de reprezentanți din sfera IT, agricultură, antreprenori și studenți au fost provocați să dezvolte produse și soluții practice la provocările cu care se confruntă industria agricolă și alimentară din R. Moldova, dar și din regiune.

Participanții au beneficiat de instruiri și sfaturi de la mentori și experți naționali și internaționali, cu experiență în agricultură, antreprenoriat, dezvoltarea startup-urilor, consultanți în afaceri, coordonare de programe etc.

Echipele și soluțiile care merg mai departe în etapa AgTech Accelerator sunt:

BeeForeSee” – o aplicație care va permite apicultorilor să monitorizeze „statutul” coloniilor prin vizualizarea temperaturii, umidității, greutății și sunetului (vibrații specifice) din cadrul acestora.

AgroSales Prediction” – o platformă care va prezice vânzările prin combinarea informațiilor din bazele de date de la frontieră și ale Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Bio-Great TRACEABILITY” – software care va monitoriza trasabilitatea în industria de prelucrare a cărnii: de la materia primă până la livrarea produsului final (cârnați), asigurând astfel respectarea regulilor de igienă alimentară, principiile HACCP și ISO 22000.

Agro Project” – o platformă web de planificare strategică care le va oferi agricultorilor posibilitatea să coordoneze eficient volumul de muncă, să indice etapa la care sunt și să genereze rapoarte potrivit cerințelor, în baza datelor introduse.

AgShare – AgTech Center” – o platformă care va facilita cumpărarea/vânzarea produselor și colectarea datelor pentru analizarea cererii și ofertei, asigurând legătura dintre sectorul HORECA și producători.

Totodată, în cadrul Demo Day au fost prezentate patru produse avansate la sesiunea Showcase:

  • Cityfarm – soluții și tehnologii prin intermediul cărora sunt cultivate plante și flori în ferme verticale modulare, oriunde și oricând, utilizând mai puțină energie, reducând consumul de apă și obținând o cantitate mai mare de produs finit.
  • Agrobiznes Meteo – o platformă prin intermediul căreia fermierii mici și mijlocii au acces gratuit la date precum temperatura și umiditatea terenurilor, viteza vântului etc.
  • Biblioteca Agrobiznes – prima bibliotecă agricolă digitală din Republica Moldova, prin intermediul căreia studenții la specialități agricole, fermierii etc. au acces la surse de informare și materiale didactice despre tehnologii moderne de producere incluse în diverse ghiduri și manuale.
  • Beeprotect – o aplicație web prin intermediul căreia se asigură o comunicare mai eficientă între agricultori și apicultori pentru a salva viața albinelor din Republica Moldova: agricultorii pot anunța din timp despre terenurile care vor fi tratate, iar apicultorii pot informa despre amplasarea stupinelor.
  • Perfect Farm – soluții digitale pentru agricultorii care doresc să-și îmbunătățească productivitatea terenurilor deținute.

Provocările asupra cărora au lucrat echipele pe parcursul Hackathonului au fost propuse de către Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), ODIMM, Proiectul Agricultura Performantă al USAID, Vladimir Balan / Business Angel și BSB Smart Farming, vizând:

Înregistrarea video de la Demo Day poate fi urmărită pe acest link: bit.ly/3IJ3WzP

În scurt timp va fi lansată etapa de accelerare a Laboratorului de inovații AgTech. Cei interesați sunt invitați să urmărească pagina Technovator și să se aboneze la notificări, pentru că urmează lansarea apelului pentru înregistrarea echipelor.

AgTech Accelerator se va desfășura timp de 12 săptămâni. În această perioadă participanții vor avea acces la o platformă educațională cu materiale video și teste care abordează subiectele principale de dezvoltare a unui startup: module de afaceri, identificarea clienților, analiza pieței și pregătirea pentru susținerea pitch-urilor în fața potențialilor parteneri. De asemenea, aceștia vor beneficia de sesiuni de mentorat, vor interacționa cu experți naționali și internaționali și partenerii de dezvoltare. Echipele participante în cadrul acceleratorului vor avea posibilitatea să colaboreze cu 2-3 companii private din industria agricolă pentru a putea testa produsele programului prin identificarea potențialilor clienți și a nevoilor reale ale acestora.

Programul „AgTech Innovation Laboratory” a fost lansat de Technovator, în parteneriat cu Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și Guvernul Suediei în cadrul Proiectului TEKWILL, maib, Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație în Republica Moldova (FAO), Startup Moldova și portalul Agrobiznes.md. Programul vine să susțină accelerarea procesului de digitalizare a agriculturii, prin combinarea instrumentelor digitale în ramura agricolă, pentru creșterea eficienței și sporirea competitivității sectorului.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Evenimente culturale // Seară de lectură cu 4 poeți din Chișinău
Next ELSA Republica Moldova organizează colectare de fonduri de sărbători
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen + 16 =