Minunile Lumii vin mereu în număr de șapte – așa că am rugat șapte atleți de top din diferite discipline să definească cele ”șapte minuni ale aventurii.”
Versiunea acceptată oficial de istorici este că civilizația umană a luat naștere în Mesopotamia în jurul anului 6.500 î.e.n și a început să ia avânt abia în jurul anului 5.000 î.e.n. Recent, însă, cu ajutorul tehnologiilor și a noilor descoperiri arheologice, au fost aduse la lumină dovezi ale existenței unor civilizații antice mult mai dezvoltate decât credeam noi.
Tempul Megalitic din Malta
Mai vechi decât Stonehenge și piramidele din Egipt, templele megalitice Ggantija de pe Insula Gozo reperzintă unul dintre cele mai importante situri arheologie din Malta.
Versiunea oficială este că ansamblul a fost realizat în neolitic, în jurul anului 3.600 î.e.n. Complexul megalitic este format din două temple, înconjurate de un zid înalt și masiv, construit din blocuri imense de piatră, cu o înălțime de peste 5 metri și cu o greutate de peste 50 de tone.
Dimensiunile uriașe ale megaliților i-au determinat pe localnici să creadă că templele au fost construite de uriași. Potrivit unei legende locale, zidurile templului au fost construite într-o zi și o noapte de o femeie-gigant numită Sunsuna, care a cărat blocurile de piatra tocmai de la Ta’Cenc – o localitate aflată pe partea opusă a insulei. De altfel, „Ggantija” înseamnă „Peștera gigantului” în limba malteză
Gobekli Tepe, Turcia
Considerat de arheologi drept un sit neolitic (aproximativ 9.600-7.300 î.e.n.), Gobekli Tepe este un complex de structuri circulare și ovale, formate din stâlpi de piatră sculptați, ce cântăresc zeci de tone. Cercetările de la Gobekli Tepe au fost începute în 1995 de profesorul Klaus Schmidt, care era convins că situl reprezintă cel mai vechi templu din lume.
Obelidcul neterminat din Egipt
Unul dintre cele mai faimoase vestigii ale unei lumi de mult pierdute este obeliscul neterminat din Egipt, care are niște dimensiuni uluitoare. Uriașa structură, tăiată dintr-un singur bloc de piatră cu o precizie incredibilă, cântărește aproape 1.200 de tone și are o lungime de 42 de metri. Construcția, aflată în zona de nord a carierelor de piatră de la Assuan, a fost abandonată din motive necunoscute.
Capetele Olmece Gigante
Olmecii au fost o civilizație precolumbiană din America Centrală, care a influențat masiv popoarele care i-au urmat, precum aztecii sau mayașii. Cultura olmecă a înflorit în zona Golfului Mexiculul între 1.200 și 400 î.e.n.
Monumentul Subacvatic Yonaguni, din Japonia
Monumentul Yonaguni este o structură masivă din piatră, scufundată, aflată lângă coasta Insulei Yonaguni Jima, din Japonia. În 1986, Kihachiro Aratake, un bărbat care făcea scufundări în zonă, a descoperit o structură bizară la aproximativ 25 de metri adâncime.
Sper că aceste curiozități îți vor fi de folos.
Pentru mai multă informație poți vizita site-ul nostru la Youth.md. Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporter Youth.md: Sulima Daniela.
No Comment