Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) este structura asociativă a 60 de organizații de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de tineret.
Fiind fondat la 18 februarie 1999, CNTM activează în baza următoarelor principii de organizare și funcționare: solidaritate, autonomie organizațională și funcțională, transparență, libertatea opiniei și a exprimării, eligibilitatea organelor de conducere, egalitatea deplină în drepturi a membrilor, profesionalism.
„Noi credem că tinerii sunt foarte importanți și vocea lor trebuie auzită. Astfel, prin intermediul organizațiilor de tineret, împuternicim, încurajăm, implicăm, reprezentăm, și susținem tinerii din întreaga țară. Având mai multe direcții de activitate, CNTM își dorește să mărească numărul tinerilor în structurile de conducere, să-i implice în procesul de luare a deciziilor, să le formeze spiritul civic, promovând voluntariatul”, a declarat Rodica Doban, coordonator în cadrul echipei de Voluntari CNTM (Consiliul Național al Tineretului din Moldova).
Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook a organizației.
No Comment