Și mă prinde un dor nebun…
De o iarnă ca-n povești,
O crăiasă-și țese plapuma
Din fulgii leșinați pe câmp.
Un soare îmi ciupește chipul,
Rece, parcă-i scos din frigider.
O măicuță coace pâine,
De nu-și mai găsește locul
De la mare bucurie că-i sosec…
Din depărtarea unui apus stingher-nepoții.
Și mă prinde un dor nebun…
De acele păsărele
Care și-au luat avânt,
Uitând de cuibul de sub streșină
Și mă prinde un dor nebun…
Să mai stau cu ei la masă,
Vorbind despre ale noastre,
Uitând de tot cei pământesc,
De dorințele deșarte
Și promisiuni uitate-n sufletul copilăresc.
Și mă prinde un dor nebun…
Nu știu, poate că-s acum mai mare,
Nu mai vine Moș Crăciun
Nici zăpadă nu-i afară.
Săniuța stă în pod,
Și-și așteaptă rândul ei.
Iar copii stau în casă,
Oprind momentul fericirii într-un telefon…
Autoare: Colța Teoctista
No Comment