Află care este istoria celui mai vechi medicament, Aspirina


Aspirina sau acidul acetilsalicilic este un derivat al acidului salicilic. Acesta este un analgezic ușor utilizat în ameliorarea cefaleei și a durerilor musculare și articulare. Medicamentul acționează prin inhibarea producerii de prostaglandine, substanțe chimice ale organismului care sunt necesare pentru coagularea sângelui și care sensibilizează terminațiile nervoase în caz de durere.

În antichitate

Medicul grec Hipocrate, căruia astăzi îi spunem părintele medicinei, a descris în lucrările sale detalii despre o pudră amară extrasă din scoarță de salcie cu proprietăți menite să diminueze durerile și să reducă febra.

În secolul al XVIII-lea

Preotul britanic Edmund Stone, a scris că scoarţa salciei este un remediu eficient împotriva febrei. Salicina, extractul activ al scoarţei de salcie, a fost izolat în formă cristalină în 1828, de către farmacistul francez Henri Leroux şi chimistul italian Raffaele Piria.

În jurul anului 1829

Oamenii de știință au descoperit existența unui compus numit salicină în interiorul plantelor de salcie care ar fi fost responsabil pentru ameliorarea durerilor.

În 1826

Doi italieni, Brugnatelli și Fontana, obținuseră deja salicina, dar într-o formă extrem de impură. Nu a durat mult și ingredientul activ din scoarța de salcie a fost izolat de către un profesor de la Universitatea din Munchen, numit Johann Buchner. Buchner a reușit să izoleze o cantitate mică de cristale galbene cu gust amar pe care a numit-o salicină.

Redescoperirea acidului salicilic a avut loc din întâmplare pe 10 august 1897. Prin acetilarea acidului salicilic cu acidul acetic, el a reușit să recreeze acidul acetilsalicilic (AAS) într-o formă chimică pură și stabilă.

În 1899

A fost lansat pentru prima dată sub numele de Aspirină, sub forma unei pulbere în flacoane de sticlă. Aspirina a transformat numele companiei Bayer, făcându-l cunoscut la nivel mondial, lucru ce nu se mai întâmplase cu un alt medicament.

Felix Hoffman

A făcut compusul și l-a administrat tatălui său, care suferea de dureri foarte mari din cauza artritei. Rezultatele foarte bune l-au determinat pe Hoffman să îi convingă pe cei de la Bayer să comercializeze noul medicament minune.

În anul 1929

Henri Leroux îmbunătățise deja procedura de extracție și fusese capabil să obțină aproximativ 30 de grame de salicină din aproximativ 1,5 kilograme de scoarță.

Henri Leroux a fost cel care a extras pentru prima dată salicina în formă cristalină, iar Raffaele Piria a reușit să obțină acidul salicilic în starea sa pură.

În ziua de astăzi

Aspirina este considerată a fi cel mai de succes medicament al tuturor timpurilor și a devenit un standard mondial pentru tratarea durerilor, inflamațiilor și a febrei.

Ce indică prospectul produsului?

Agenţia Naţională a Medicamentului arată în prospectul pentru „Aspirin” că produsul Bayer conţine acid acetilsalicilic. Acest acid este un analgezic, adică are proprietatea de a reduce durerea, şi un antipiretic, adică scade febra. „Aspirin” este utilizat pentru tratamentul simptomatic al febrei şi al durerii de intensitate uşoară până la moderată, cum sunt durerea de cap, sindromul gripal, durerea dentară, durerea musculară.

„Finanțarea pentru proiectul Identifying Positive Health Actions a fost posibilă printr-o subvenție caritabilă oferită de Programul AstraZeneca Young Health prin intermediul Programul de Granturi Globale – Step Up! . ”

Parteneri implementare: Platfroma Youth.md , Farmacia Familiei, Agenția Națională de Asistență Socială, Centrul Național de Resurse NEOVITA

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter Youth.md: Sulima Daniela

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Petrece 2 semestre în Polonia în cadrul unui program internațional
Next Consiliere psihologică gratuită la Centrul Municipal de Tineret Chișinău
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply