Marinela Bezer este o tânără antreprenoare și influencer din Republica Moldova. Pe pagina sa de Instagram are peste 480 de mii de urmăritori. Aceasta a reușit să lanseze două afaceri de succes, una din inițiativa logodnicului ei – Vlad Gațcan, și alta împreună cu mama ei. Iată mai multe despre realizările și drumul Marinelei în domeniul bussinesului.
Marinela Bezer s-a născut pe 20 iulie 1997, în Republica Moldova. A făcut dansuri sportive timp de 10 ani, după care a lucrat pentru 6 ani în televiziune. Ulterior, și-a descoperit pasiunea pentru stil și pentru eleganță de la mama acesteia, cu care a lansat brandul ,,Malliny”. Astfel, la 17 ani a devenit co-fondatoarea unei afaceri cu piese vestimentare, printre care rochii de seară și accesorii. Pentru ea, fiecare model e un obiect de artă, care îmbogățește corpul femeii și în care vede strălucire.
În ceea ce privește cealaltă afacere a Marinelei și a iubitului ei, totul a început la sfârșitul lui 2018, când și-a scos aparatul dentar. Pentru a-și aduce dantura la perfecție, avea nevoie de proceduri de înălbire. Locuind în Marea Britanie, serviciile stomatologice erau scumpe, iar alternativele accesibile erau ineficiente. Așadar, ea și Vlad au descoperit golul respectiv în market. Simțind nevoia de a deveni complet independentă financiar, a semnat un contract cu tatăl ei. Documentul presupunea o sumă de bani împrumutată de către Marinela, pentru a realiza planul de business conceput de ea și de Vlad. În mai puțin de jumătate de an, cei doi au reușit să creeze propriul produs de înălbire a dinților, sub forma unui gel și să-i întoarcă tatălui acesteia împrumutul. ,,Dr.Dent” a devenit bestseller în Marea Britanie. În anul 2020, vânzările produselor de înălbire au ajuns la numărul de 80.000. Acum, vânzările sunt în continuare în creștere, iar oamenii pot cumpăra seturile direct de pe Amazon.
Marinela Bezer a reușit, astfel, să promoveze munca și perseverența prin succesul de care se bucură în prezent. Aceasta a recunoscut că mai are multe de învățat, dar e mândră de ce-a obținut. Tânăra e un exemplu de urmat pentru cei care vor să devină independenți financiar.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporter Youth.md: Albu Dumitrița
No Comment