Săptămâna Creativității și Inovației va fi marcată la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, în perioada 15-21 aprilie 2021, ediția a VII-a. Evenimentul va avea loc online și va conține multiple activități dedicate Bibliotecilor, ce activează în condițiile accesibilității resurselor digitale.
Bibliotecarii și utilizatorii vor participa la ateliere, lecții online, festivaluri, lansări, dezbateri, ateliere creative de poezie, laboratoare și vor fi antrenați în diverse activități, experimentând competențe digitale. Astfel bibliotecarii vor demonstra că distanțarea socială nu înseamnă distanțare de viitor, de gândurile noastre despre biblioteci moderne, adaptabile, vizionare, capabile să facă față și în vremuri neprielnice.
Lansarea Săptămânii Creativității și Inovației 2021 va avea loc în data de 15 aprilie, momentul mult-așteptat al zilei fiind Lansarea Repozitoriului HAPEs al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, comunicatoare – dr. Mariana Harjevschi, directoare generală a Bibliotecii Municipale, și doamna Nelly Țurcanu, dr. hab.
Activități planificate:
Printre alte cele mai importante evenimente se enumeră Atelierul „Cercetare de marketing”, condus de scriitoarea Maria Pilchin (15 aprilie). Dezbaterea „Lectura între modern și atemporal”, ce va fi moderată de Elena Taragan și va avea loc în data de 17 aprilie. De asemenea, la 19 aprilie va avea loc „Laboratorul unei monografii bibliografice”, condus de Claudia Tricolici și dr. Lidia Kulikovski, conf. univ., directoare adjunctă. În aceeași zi puteți participa la Lecția publică „Biblioteca digitală. O introducere”, prezentată de dr. hab. Elena Ungureanu.
În data de 21 aprilie puteți participa la Lansarea noului site al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, eveniment moderat de directorul general al instituției, Mariana Harjevschi, dr., și Ludmila Pânzari, directoare adjunctă.
Evenimentul de bilanț al Săptămânii Creativității și Inovației 2021 va avea loc pe 23 aprilie, de Ziua bibliotecarului, și va fi transmis pe platforma ZOOM.
Scopul acestui eveniment este de a crea instrumente noi, digitale și a simula activitatea de relaționare și fidelizare prin implicarea utilizatorilor în activitățile bibliotecilor, apropiindu-i de bibliotecă.
Săptămâna Creativității și Inovației se raliază la Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă ale ONU. Evenimentele au menirea de a împuternici pe fiecare să folosească idei noi, să adopte noi decizii și să facă din lume un loc mai bun.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment