Lumea artei vizuale naționale este marcată de figuri care au concepte artistice originale și pline de profunzime. Unul dintre pictorii care a reușit să dea sens și valoare culorii prin intermediul creațiilor sale este Gheorghe Oprea.
Abordările sale închegate de sacre simboluri naționale și o libertatea artistică pură reprezintă o pagină aparte în arta contemporană moldovenească.
Citește în continuare despre viața acestui artist național și descoperă cum a reușit acesta să valorifice rolul artei în existența sa și ambianța autohtonă!
Primii ani
Maestrul Gheorghe Oprea s-a născut la 13 martie 1946, în satul Târnova, raionul Edineţ. Încă din copilărie a cunoscut muncile pământului alături de părinții săi, care au pus și fundamentul concepțiilor sale estetice și stilistice. Tânărul Gheorghe a fost marcat, în primul rând, de tradițiile și elementele ce definesc neamul nostru. Ambientul rural în care și-a petrecut copilăria va deveni în viitor un simbol important al destinului său artistic.
Începuturile în artă
Calea de creație a lui Gheorghe Oprea începe odată cu admiterea la Universitatea de Artă Populară din Moscova, pe care o frecventează din 1965 până în 1968. Urmează studiile la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” în perioada 1970-1974. Între 1984 și 1989 frecventează Facultatea de Grafică și Pictură din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. I-a avut în calitate de îndrumători pe Mihail Grecu, Vasile Toma, Olga Orlova, Stanislav Babiuc, Ada Zevin și Athanasie Oprea.
Din anul 1974 el se va angaja la Muzeul Național de Arte Plastice, inițial în calitate de pictor-restaurator, apoi în Secția de expoziții. Debutează în anul 1975 cu lucrarea „Natură statică” și compoziţia „La fermă”, în cadrul expoziţiei naţionale „Tinereţea ţării” din Chișinău.
Creația și evoluția artistică
Viața artistică a pictorului Gheorghe Oprea este înrădăcinată viguros în frumusețea trecutului strămoșesc, care prin munca artistului capătă valoare și sens. Artistul a reușit să întruchipeze în tablourile sale diverse genuri plastice: portretul, peisajul, natura statică, compoziția figurativă, pictura abstractă, manifestând în fiecare lucrare trăsăturile culturii naționale.
Creația lui îmbină în armonie elemente folclorice ca vatra, ceramica sau covorul împreună cu o sensibilitate vizuală impecabilă. Sunt create fuziuni dintre elementul decorativ și cel al realității care îmbie ochiul privitorului și îl invită spre meditație și analiză.
De-a lungul anilor, artistul și-a expus lucrările în Belgia, Bulgaria, Federaţia Rusă, Germania, Olanda, România, Ungaria și alte ţări. În prezent, Gheorghe Oprea are o galerie permanentă la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.
Cele 36 de lucrări, dintre care 20 sunt portrete ale scriitorilor moldoveni și 16 compoziţii, au ajuns în colecţia instituţiei cu titlu de donaţie. Lucrările sale se află în colecţii publice și private din Republica Moldova, Austria, Bulgaria, Grecia, Israel, România, Spania, SUA, Ucraina și din alte ţări.
Reporter Youth.md : Jangă Alexandru
No Comment