Linia Violetă face parte dintr-un program implementat de Asociația Obștească “The Moldova Project” (TMP), cu susținerea financiară din partea The Black Sea Trust, ca reacție la situația de criză și urgență provocată de epidemia de COVID-19. Acest program este adresat persoanelor social vulnerabile, în special familiilor social-vulnerabile cu 3 sau mai mulți copii (cu unele excepții), rezidente ale regiunilor rurale din raioanele Hîncești, Anenii Noi, și Criuleni, acestea aparținând categoriei sociale celei mai afectate de criză. Scopul programului este de a ajuta aceste persoane și familii să depășească efectele de scurtă și de lungă durată ale perioadei de criză, precum înfometarea, stoparea dezvoltării intelectuale a copiilor în absența activității școlare și a altor resurse educative, problemele de sănătate mintală cauzate de stres și violență domestică, dar și altele.
Asociația The Moldova Project, cu suportul The Black Sea Trust, intenționează să combată aceste efecte prin implementarea unor activități de susținere materială, educativă, și psihologică, precum: stabilirea unei linii telefonice de asistență multidisciplinară non-stop, aprovizionarea lunară cu produse alimentare și igienice, și organizarea unei biblioteci mobile care să pună la dispoziția copiilor în carantină sau izolare cărți educative.
Linia Violetă este disponibilă 24h și oferă beneficiarilor programului șansa de a accesa oricând ajutorul unui psiholog sau al altui specialist. Procesul de susținere la telefon poate fi inițiat fie de beneficiar, fie de Psihologului TMP, care este familiarizat deja cu situația fiecărei familii beneficiare a Asociației.
În funcție de necesitate sau de dificultatea cu care se confruntă beneficiarul, psihologul Asociației continuă ședința de susținere la telefon sau solicită implicarea unui medic sau a unui alt specialist din echipa multidisciplinară TMP.
O ședință de susținere la telefon a unui adult poate consta din consiliere psihologică profesionistă cu scopul soluționării unei probleme specifice, precum abuzul fizic sau psihologic, probleme de relaționare în familie, și altele, sau, pur și simplu, dintr-o conversație de la egal la egal, pentru a ajuta beneficiarul să se simtă ascultat, înțeles și mai puțin singur.
O ședință la telefon cu un copil poate consta, la fel, în consiliere psihologică profesionistă, sau în una din următoarele:
- Ajutor în realizarea temelor pentru acasă sau revizuirea unui subiect școlar cu care copilul întâmpină dificultăți
- Lecturarea pe roluri a unei istorioare sau învățarea unei poezii
- O conversație prietenoasă pe un subiect la alegerea copilului
- Orice altă interacțiune posibilă la telefon care ar fi benefică copilului, sau un grup de copii, și care ar oferi un răgaz părinților.
***
“Familiile beneficiare ale proiectului The Moldova Project fac parte dintr-o categorie care se confruntă cu un amalgam de probleme în viața lor de zi cu zi, mai multe și mai complexe decât cele cu care se confruntă o familie din afara categoriei de risc. În contextul izolării la domiciliu, toate aceste probleme se accentuează, iar în lipsa unei susțineri psihologice adecvate, mulți dintre beneficiarii noștri riscă să dezvolte în această perioadă stări de anxietate sau depresie, care vor provoca multă suferință și daune de lungă durată atât persoanei în cauză cât și familiei sale. De aceea, suntem nespus de bucuroși că The Black Sea Trust a decis să susțină programul nostru, inclusiv Linia Violetă, care este deja activă și primește apeluri zilnic.” – a menționat Victoria Morozov, Președinte AO “The Moldova Project.”
***
Misiunea Asociației The Moldova Project este să ajute familiile social vulnerabile din R. Moldova să-și depășească starea de vulnerabilitate prin identificarea și implementarea soluțiilor pe termen lung pentru problemele cu care se confruntă acestea, astfel încât să poată conduce o viață mai independentă, mai sigură, și mai fericită. Activitatea Asociației poate fi urmărită pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/themoldovaproject
The Black Sea Trust este o inițiativă care de mai bine de 10 ani oferă granturi pentru întărirea cooperării regionale, a societății civile și a fundamentelor democratice în regiunea Mării Negre. Mai multe informații despre BST pot fi accesate pe pagina web: http://www.gmfus.org/program/black-sea-trust-regional-cooperation
No Comment