50 de participanți și 5 regiuni vizitate. On The Map este la Anenii Noi


Proiectul On The Map a dat posibilitate a 50+ tineri să se îndrepte spre 5 regiuni ale țării, vizitând anumite locații turistice interesante. În acest articol puteți descoperi ce a vizitat echipa Compas în raionul Anenii Noi.

Călătoria celor 20 de tineri ai echipei Compas a început înt-un mod cât se poate de unic și anume prin descoperirea la vinăria Carlevana a drumului strugurilor de la must la vin, chiar la secția de îmbuteliere. Urmase o mică degustare, datorită căreia echipa a avut posibilitatea să savureze rezultatul final al procesului analizat anterior, descoperind lumea aromelor intense și a gusturilor formidabile.

Drumul spre o nouă destinație a trecut prin satul Bulboaca. O nouă vinărie – vinăria Mimi. Acolo, echipa a aflat că Mimi nu e un vlogger din România, ci, de fapt, Costel din Anenii Noi, care în 1893 și-a construit o casă mai nestandardă, plină cu butoaie franțuzești, în apropiere de calea ferată. Principiul „cu cât mai vechi, cu-atât mai bun” a fost resimțit pe deplin aici de tineri, aceștia văzând sticle de colecție de prin 1700 care au o valoare însemnată pentru proprietari.

Spre o nouă destinație! Așa a zis echipa Compas și au pornit spre Capul de Pod Șerpeni, de pe malul Nistrului. Acest complex ține să marcheze evenimentele istorice ale secolului XX. Participanții au reușit să se plimbe, să se odihnească de aglomerația urbană și să călătoarească în timp.

În timp au călătorit și la următoarea destinție turistică – reședința fostei familii Janovski. În loc de pâine și sare, echipa a fost întâlnită de cai, măgari și construcții avariate. Deși exteriorul clădirii pare a fi doar o construcție părăsită, interiorul său te face să vrei să iai costum de bal și să savurezi spiritul acelor ani.

Nu în ultimul rând, echipa a ajuns și la Mereni. Muzeul de Istorie și Etnografie i-a surprins cu exponate colectate de la toți locuitorii satului care și-au lăsat amprenta într-un caiet (de dimensiunile unui platou) din anii ’90.

Cum să nu te îndrăgostești în Republica Moldova?

Vezi care au fost și alte obiective turistice descoperite de participanții proiectului “On the Map” în alte articole publicate pe youth.md. În urma vizitelor, participanții au ales unele destinații pentru care timp de 5 săptămâni, cu un pic de ghidare, pregătesc strategii de marketing, pentru promovarea lor.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Tineri poeți // „Nerv poetic” de Colța Teoctista
Next Participă la o instruire în cadrul programului „Youth reporter Project”
AIESEC in Chisinau
About the author

AIESEC in Chisinau

No Comment

Leave a reply