5 hotele cu o arhitectură surprinzătoare


Hotelele sunt și vor fi mereu unul dintre cele mai importante criterii în momentul în care planificăm o vacanță. Timp de secole întregi au concurat pentru care dintre ele poate oferi mai mult lux, comoditate, plăcere, distincție și bun-gust. Arhitectura este însă cea care le marchează drept repere istorice și fascinează ochiul oricărui turist. Așadar, descoperă câteva hotele a căror aspect te va lăsa cu gura căscată.

Marina Bay Sands, Singapore

Această stațiune urbană ultramodernă este una dintre cele mai remarcante structuri din Singapore. De cele mai multe ori, Marina Bay Sands este asociat cu ceva desprins dintr-un film SF: cele trei turnuri masive sunt legate între ele printr-un acoperiș întins în formă de navă. În interior, sunt peste 2.500 de camere și apartamente de hotel, un muzeu de știință, un centru comercial, un cazinou, cluburi de noapte și 60 de restaurante conduse de bucătari celebri precum Daniel Boulud, Mario Batali și Wolfgang Puck. Hotelul are o piscină atât de mare încât oamenii se plimbă cu barca prin ea.

Langham Place, Guangzhou, China

Langham Place a fost un reper în Guangzhou încă de la deschiderea sa din 2013. Fațada avangardă, proiectată de firma de arhitectură premiată Aedas, domină insula Pazhou cu exteriorul său elegant din sticlă. Decorul amenajat cu marmură include 500 de camere și cinci zone elegante de luat masa, lucrări de artă chineză contemporană și o paletă bogată de culori: auriu, crem și argint.

Tree Hotel, Suedia

Seria de căsuțe din copac a acestui hotel suedez sunt dovada unui design ieșit din comun. Forma fiecărei căsuțe este inedită– de la un cuib de pasăre de mărime umană la o locuință inspirată de OZN-uri, ba chiar și un cub camuflat în sticlă reflectorizant. Proiectul îi aparține unui arhitect scandinav, care a venit cu propunerea cazării turiștilor în crengile copacilor, la propriu. Aceștia se pot bucura de priveliștea văii râului Lule care se întinde dedesubt.

Amangiri, Utah, SUA

Hotelul ascuns pe 600 de acri de sălbăticie în Utah ne cucerește inimile cu designul său natural, subtil. Chihlimbarul, galbenul și rozul acompaniază canioanele din sud-vestul american. Una dintre cele mai uluitoare senzații este o baie în piscina din jurul dunelor curbate și platourilor aride ale peisajului.

Six Senses, Courchevel, Franța

„Bineînțeles că ospitalitatea nu este niciodată doar un loc de cazare. Ne dorim ca locurile și spațiile noastre să te ajute să te reconectezi și să explorezi ce înseamnă să fii fericit din punct de vedere mental, fizic, spiritual și emoțional” ne spune Neil Jacobs, directorul executiv al hotelului. Situat în inima orașului Courchevel, în zona Trei Văi din Alpii francezi, hotelul reunește tradiționalul și contemporanul. Mobilierul rafinat provenit de la designeri de top, cateringul privat și restaurantul japonez Sumosan sunt doar o mică parte din atracțiile acestei reședințe.

Așa că nu mai sta pe gânduri și vizitează unul dintre aceste hotele în următoarea vacanță!

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporteră Youth.md: Albu Dumitrița

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Marinela Bezer - cheia succesului la doar 24 de ani
Next Creează-ți propriul videoclip alături de EH!Moldova
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply