Fundația „Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare LID Moldova” selectează o persoană care va fi responsabilă de revizuirea și ajustarea manualului de personal al organizației. Consultantul/Consultanta va sprijini LID Moldova în procesul de revizuire și ajustare a Manualului de Personal astfel încât acesta să devină un document funcțional, aplicabil și aliniat practicilor organizaționale și cerințelor legale.
În acest context, este necesară revizuirea și ajustarea Manualului de Resurse Umane (HR Manual) pentru a asigura:
- conformitatea cu legislația în vigoare a Republicii Moldova;
- alinierea la practicile interne existente sau la practicile la care organizația aspiră;
- claritatea, coerența și aplicabilitatea procedurilor;
- integrarea unor mecanisme funcționale privind managementul resurselor umane.
Candidații interesați sunt invitați să transmită:
- CV actualizat;
- Exemple relevante de politici/ manuale HR elaborate anterior (pot fi anonimizate);
- O scrisoare de intenție care să descrie abordarea propusă;
- Oferta financiară (cost per zi de lucru).
Mai multe detalii despre sarcini și responsabilități găsiți în Termenii de Referință.
Termen-limită pentru depunerea ofertelor: 25 februarie 2026, ora 23:59.
Fundația Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare „LID Moldova” este o organizație non-guvernamentală înregistrată în 2019, cu misiunea de a împuternici indivizii, organizațiile și instituțiile publice pentru a deveni agenți ai schimbării. Organizația promovează valorile democratice, buna guvernanță și dezvoltarea instituțională sustenabilă.
Această activitate face parte din cadrul proiectului „Empowering the engine of democracy” implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare LID Moldova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Equal Rights & Independent (ERIM).


No Comment