Tatiana Roșcovan, luptătoare aprigă a drepturilor persoanelor cu dizabilități: „Greutatea vine atunci când te simți neputincios să ajuți”

CINE?

Tatiana Roșcovan activează la Asociația Obștească „Speranță și Sănătate”, organizație neguvernamentală care sprijină persoanele cu dizabilități intelectuale și familiile acestora care locuiesc în municipiul Chișinău.

DE CE ESTE O CAMPIOANĂ A SCHIMBĂRII?

Este o luptătoare aprigă a drepturilor persoanelor cu dizabilități intelectuale. A implementat zeci de proiecte pentru a veni în ajutor acestor oameni prin oferirea serviciilor sociale și de consultanță în scopul integrării lor sociale, protecția drepturilor și intereselor acestora, cum ar fi dreptul la o viață decentă, dreptul la susținere și dreptul la auto-realizare.

POVESTEA PERSONALĂ

Departe de munca pe care o face, Tatiana Roșcovan este cetățeancă simplă, născută în Uniunea Sovietică, pe malul drept al Nistrului, având părinți și bunei de pe ambele maluri ale râului Nistru. A trecut prin anii 90, a trecut prin război, a trecut prin toate.

Cea mai mare parte a copilăriei și adolescența a trăit-o în Transnistria. A studiat într-o școală cu predare în limba română ce nu era acceptată de autoritățile locale. Ulterior, a studiat în România, beneficiind de o bursă și împlinindu-și visul de a învăța – crescând fără tată, nu avea posibilitatea să achite taxa pentru studii. 

Am învățat să lupt chiar dacă mi-e frică. Încă de foarte mică aveam tendința să protejez toți copiii, mai târziu și adulții, care erau vulnerabili sau aveau probleme de comunicare cu colegii. Așa îmi era educația. Mai târziu am înțeles că aceasta e menirea mea.

Când a obținut o bursă în România, credea că va rămâne acolo sau va pleca să muncească într-o țară din Europa, cum au făcut alți colegi. Foarte curând și-a dat seama că nu va putea locui în altă țară. A revenit în țară și a început de la nimic, acasă.

Am ales specialitatea marketing și visam să devin un rechin în lumea reclamei, credeam că asta îmi place cel mai mult. Fiind absolventă, fără experiență, nu reușeam să mă angajez. Am început să caut opțiuni să mă descurc. Am învățat și contabilitate, și logistică, și manager vânzări, și multe altele. Într-un sfârșit, în 2008, o companie de publicitate m-a acceptat și am ajuns să lucrez în reclamă așa cum mi-am dorit. Însă, fiind în plină criză economică, nu prea aveam clienți, respectiv și venituri. Tot atunci mi-am dat seama că această lume este prea crudă pentru mine și că nu e destul doar să fii un bun diplomat. 

Este o persoană care învăță continuu. Are multe hobby-uri și pasiuni. A avut, după cum menționează și Tatiana, întotdeauna calități de lider. Chiar dacă era dintr-o familie mai puțin îndestulată și nu avea haine scumpe, întotdeauna găsea cum să se evidențieze. 

Colegii nu râdeau de mine, dimpotrivă mă iubeau și mă respectau. Când nu aveam posibilitatea să merg în excursii, zile de naștere sau alte evenimente, contribuiau ei ca să pot participa și eu. Mama era la muncă mereu ca să nu fie nevoită să plece peste hotare și să ne lase singuri. Pentru asta îi sunt foarte recunoscătoare, fiindcă am crescut în dragoste și avem un bagaj mare de înțelepciune de la ea. Cred că sunt un om foarte fericit, fiindcă am întâlnit oameni buni în calea mea.

M-am născut cu un puternic simț al dreptății. De mică eram gata să sar în apărarea persoanelor neîndreptățite. Tremuram de frică, dar nu cedam când era vorba de corectitudine. 

Despre sectorul neguvernamental știa nimic. Nu avea vreo tangență. Pentru a putea supraviețui, Tatiana căuta o poziție care să-i permită să se întrețină. Din întâmplare a găsit anunțul de angajare la organizația „Speranță și Sănătate”, organizația unde activează la moment. A rămas impresionată de curajul și aprecierea pe care le-a primit din partea echipei. 

Am acceptat să lucrez cu un salariu care nu îmi permitea să acopăr cheltuielile de întreținere datorită oamenilor pe care am reușit să-i întâlnesc, oameni frumoși care credeau în ceea ce fac, care erau gata să muncească, să aibă încredere în mine și în echipă.

La început a fost greu. Însă ambiția și dorința au motivat-o pe Tatiana să lucreze și să crească alături de proiectele și ideile pe care dorea să le implementeze. La un moment, acesta lucru a devenit activitatea ei de bază. 

Am descoperit o lume nouă, cu multe posibilități, dar și provocări. Am studiat o problemă care, nici până astăzi, în Moldova nu este abordată, am cunoscut multe istorii ale familiilor beneficiarilor. În paralel, mergeam la toate instruirile posibile. Aveam posibilitatea să particip la instruiri gratuit și am profitat din plin de această oportunitate. 

Necesitatea de a apăra drepturile persoanelor cu dizabilități și de a-i ajuta este foarte mare. E un domeniu greu, nu există servicii, nu există specialiști, nu există informare, nu există bugete și legi destule.

De ce eu? Fiindcă îmi plac provocările și îmi place să demonstrez tuturor și mie însămi că pot face ceea ce alții nu pot sau nu doresc. Am lucrat cu multe ONG-uri ale persoanelor cu dizabilități. Problema este acută nu doar pentru o categorie. Sunt multe persoane cu diferite tipuri de dizabilități (de mobilitate, de vedere, de auz) și e un deficit mare în procesul de incluziune al acestora. Aș vrea să pot fi implicată în mai multe inițiative. Aș vrea să fac mai mult. 

Foarte mulți prieteni, colegi, cei care mă cunosc, mă întreabă de ce lucrez eu în acest domeniu, că aș avea mai mult succes și venituri în alte domenii sau în altă țară. Le spun că e mult mai ușor cu aceste persoane. Ei sunt sinceri și de multe ori mai deschiși, chiar mai înțelepți decât mulți alții.

Eu nu văd persoanele diferit. Cred că noi toți avem posibilități, avem drepturi și obligații. Și fiecare din noi și le poate asuma. Fina mea, care e utilizatoare de scaun rulant și mai are și slăbiciuni musculare, a crescut un copil. Fiecare poate, trebuie să vrea.

Scopul nostru este să-i facem să vrea. Să le ajutăm să creadă, să încerce, să știe că cineva îi susține. Eu mai mult compătimesc părinții sau rudele care au în grijă persoane cu dizabilități. 

Greutatea vine atunci când te simți neputincios să ajuți, fiindcă nu ai surse, nu ai specialiști, nu ai deschidere din partea autorităților.

Dacă faci măcar un mic pas spre a susține aceste familii, recunoștința lor este imensă și cuvintele lor calde, prietenia – costă mult mai mult decât greutățile întâmpinate.

În Moldova, nivelul de informare despre situația persoanelor cu dizabilități și despre posibilitățile de implicare este foarte mic. Acest lucru se întâmplă fiindcă asistența socială a astfel de categorii vulnerabile (ca și educația, medicina) țin de responsabilitatea statului. De obicei, acest suport se acordă din bugetele naționale/locale și sunt contribuțiile (taxele) cetățenilor. Din păcate, țara noastră nu dispune de economie și taxe ca să acopere necesitățile. 

Nu este ușor să colectezi surse prin metode tradiționale, fiindcă beneficiarii noștri nu sunt subiecte de interes pentru a colecta fonduri. Trebuie să sensibilizăm populația altfel. Organizațiile trebuie să caute întotdeauna metode foarte bine țintite pentru a atrage atenția asupra unei probleme, pentru a mobiliza populația sau a colecta donații.

Soțul, familia și prietenii sunt cei care mereu i-au fost alături și au susținut-o pe Tatiana. Le cer ajutor atunci când am nevoie și fac cu toții voluntariat… destul de mult. Mai ales acum, când sunt cu bebeluș de câteva luni.

Educația și cunoștințele pe care le acumulezi te fac puternic: ești informat, ești înarmat.

Toate realizările sunt importante în viață. Fiecare acțiune vine atunci când e momentul potrivit – când există o problemă, când s-a găsit soluția, când există resursele necesare de a o pune în aplicare. Copilul meu e una dintre acestea. Toate persoanele care mă înconjoară (cu care prietenesc, lucrez) au rămas în viața mea, au venit la momentul potrivit. Fără ele nu aș fi ceea ce sunt. Totul are un sens și nu se întâmplă întâmplător.

Am fost prin mai multe țări, dar nicăieri nu sunt așa OAMENI ca în Moldova. Am avut ocazia să particip la mai multe schimburi internaționale unde întotdeauna am promovat cultura, tradițiile și OAMENII noștri. Cred că avem cu ce ne mândri.

Poate sunt o fire mai visătoare, credulă, însă cred că pot schimba ceva, cred că pot fi utilă. Mă simt bine atunci când fac ceva, când beneficiarii activităților îmi mulțumesc.

Cred că omul sfințește locul! Dacă ai ajuns într-un loc – trebuie să-l faci frumos.

Eu cred că fiecare om își are rolul său ca și în natură, fiecare plantă, insectă, animal are un rol. Dacă fiecare om și-ar îndeplini bine rolul, vom avea o societate ideală. 

Ca și în cazul regulilor de circulație: dacă toți le-ar respecta, nu am avea niciun accident. Din păcate am văzut mulți oameni care nu sunt la locul lor, sau nu vor să accepte rolul de care sunt vrednici. 

Fiecare poate genera schimbarea! Dacă în fiecare zi vom acționa, chiar și cu ceva nesemnificativ, va fi un pas către schimbarea pe care ne-o dorim! Doar să știm ce vrem.