Suedia și PNUD oferă granturi pentru proiecte legate de problemele de mediu


Suedia și PNUD lansează două concursuri de granturi destinate autorităților publice locale (APL) și femeilor antreprenoare din raioanele Nisporeni, Călărași, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, zona de securitate (raionul Dubăsari) și regiunea transnistreană. Concursurile sunt organizate de proiectul PNUD „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor”, finanțat de Suedia.

În cadrul concursului destinat APL-urilor, vor fi selectate 30 de comunități din raioanele menționate, care vor putea beneficia de granturi de până la 16.000 dolari SUA fiecare și de asistență tehnică pentru realizarea proiectelor menite să sporească reziliența comunităților la schimbările climatice, să reducă riscurile dezastrelor și să contribuie la dezvoltarea durabilă a localităților. Sunt eligibile comunitățile cu o populație minimă de 2000 de locuitori, care pot veni cu o contribuție de cel puțin 10% din suma solicitată. Propunerile de proiect pot fi depuse atât din comunitățile rurale, cât și de cele urbane din zonele-țintă. O comunitate va putea beneficia de un singur grant din partea proiectului.

Mai multe detalii despre condițiile de participare la concurs și activitățile eligibile pentru finanțare puteți găsi aici.

Termenul-limită pentru depunerea propunerilor de proiect este 15 noiembrie 2021, ora 18:00.

În cadrul celui de-al doilea concurs, vor fi selectate cel puțin 10 companii conduse de femei, care își desfășoară activitatea în raioanele menționate, care vor beneficia de granturi în valoare de până la 18.000 dolari SUA pentru a lansa sau dezvolta afaceri prietenoase mediului și reziliente la schimbările climatice, cum ar fi activități agricole inteligente în materie de climă, afaceri în domeniul energiei alternative și prelucrării deșeurilor, eco-turism și altele. Pot participa la concurs companiile conduse de femei, înregistrate sau în curs de înregistrare, care pot veni cu o contribuție de 20% din suma solicitată. Pe lângă suportul financiar, antreprenoarele selectate vor mai beneficia de mentorat și ghidare pentru dezvoltarea afacerilor.

Propunerile de proiect pentru participarea la acest concurs pot fi depuse până pe 15 noiembrie 2021, ora 18:00.  Mai multe detalii despre concurs găsiți aici.

În perioada 2-5 noiembrie, experții proiectului PNUD și companiei Global Business Access, care este responsabilă de gestionarea concursurilor de granturi, vor organiza în raioanele țintă sesiuni de informare cu privire la condițiile și modul de desfășurare a concursurilor. Toate activitățile vor fi organizate gratuit. Mai multe detalii cu privire la sesiunile de informare sunt disponibile aici.

În perioada 9-10 noiembrie, vor avea loc câteva sesiuni tematice de instruire,  iar doritorii de a participa trebuie să completeze formularul disponibil aici (pentru APL-uri) și aici (pentru femei antreprenoare).

Proiectul „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor” contribuie la dezvoltarea durabilă și sporirea rezilienței la schimbările climatice a localităților din raioanele Nisporeni, Călărași, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, zona de securitate și regiunea transnistreană prin abilitatea economică, socială și educațională a femeilor.

Beneficiarii proiectului sunt ONG-urile de mediu, administrațiile publice locale, femeile antreprenoare, precum și gospodăriile casnice conduse de femei din raioanele-țintă, care vor fi asistate la identificarea, formularea, planificarea și implementarea inițiativelor de reducere a degradării mediului și de sporire a rezistenței la schimbările climatice la nivel local. Proiectul este implementat de PNUD în perioada 2020 – 2023, cu asistența financiară a Suediei.

Persoană de contact: Natalia Costaș, consultantă în comunicare și relații media PNUD Moldova, telefon: 0 69 22 11 41; e-mail: natalia.costas@undp.org

Sursa: www.md.undp.org

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la Conferința online „Stronger Together”
Next Curs gratuit pentru tinerele din Cahul interesate de antreprenoriat
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 16 =