Oficiul Consiliului Europei la Chișinău, împreună cu Telefilm-Chișinău are plăcerea să vă invite pe 26 mai 2022, începând cu ora 18.30, la o seară de premiere a documentarelor de scurt metraj pe subiecte sociale și de drepturile omului „Ograda casei mele”, „Dizarmonica” și „Cerul fără stele”, elaborate în anul 2021 de către trei cineaști tineri.
„Ograda casei mele” de Ana Gurdiș
Primul scurt metraj reflectă istoria Victoriei Pruteanu, o femeie de 28 de ani, care locuiește într-un sat mic din Moldova. Ea a fost victima violenței domestice timp de mai mulți ani, iar în urma unui incident nefericit, a luat o viață în autoapărare. Judecătorii i-au dat 3 ani de închisoare, lăsând acasă 5 minori, dar, pentru prima dată, societatea din Moldova s-a mobilizat, iar cazul ei a stârnit un val de susținere fără precedent.
„DizarmoNICA” de Jasmin Delev
Cel de-al doilea film este un documentar despre confruntarea atât cu lumea exterioară, cât și cu cea lăuntrică pe care o duce adolescentul de astăzi, în lipsa sprijinului primar al familiei. Filmul prezintă istoria unei tinere de 15 ani, pe nume Nica, cu succese remarcante în sfera muzicii, căreia criza perioadei adolescentine îi dezbate din aspirațiile de carieră și de viață.
„Cerul fără stele” de Victor Popovici
Autorul și totodată protagonistul filmului reflectă povestea persoanelor cu probleme de vedere, abordând această problemă spunându-și propria poveste. Filmul se bazează pe povestea unui băiat de 12 ani, care își pierde treptat vederea și își amintește ultima dată când a văzut stelele pe cer.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.
No Comment