„La răscruce de vânturi” este singurul roman al lui Emily Brontë, scris între octombrie 1845 și iunie 1846, îndrăgit de o mulțime de cititori, fiind una dintre cele mai emblematice creații ale literaturii universale.
Fiind inițial publicat sub pseudonimul Ellis Bell, nu a avut succes din prima zi în care a fost publicat, însă acum este o adevărată capodoperă. Urmărește articolul de mai jos pentru a pătrunde în lumea tainică și misterioasă a acestei autoare.
Romanul întruchipează povestea de dragoste a celor două personaje principale: Catherine și Heathcliff. Cei doi se iubeau; păreau a fi două jumătăți ale aceluiași întreg, însă până la urmă ei ajung să se nimicească reciproc. Toate acțiunile din roman se întind pe durata a douăzeci de ani. Ani umpluți cu dragoste, ură, tensiune, ambiție, ajungând și la răzbunare. Brontë a creat niște personaje complexe, care vor da naștere unor sentimente variate și reale.
Acțiunea începe atunci când Heathcliff; unul dintre personajele principale, este adus la reședința Wuthering Heights (de unde vine și titlul romanului). Acolo el crește împreună cu Catherine și fratele ei, Hindley. Au crescut împreună, au evadat împreună; iar aceste lucruri i-au trezit lui Heathcliff câteva sentimente pentru Catherine, în ciuda relației de ură pe care o avea cu Hindley. Totul pare bine și frumos, însă liniștea și fericirea lor va fi tulburată de moartea tatălui lui Catherine. Începând din acel moment, Hindley se schimbă și-l ia pe Heathcliff drept servitor, iar el acceptă tot de dragul Catherinei.
Totul se schimbă atunci când cei doi îndrăgostiți intră pe teritoriul reședinței Thrushcross; unde locuia familia Linton cu cei 2 copii ai săi. Acolo cei doi sunt prinși. Catherine e oprită, iar Heathcliff este alungat.
După trei luni în care a stat la reședința Thrushcross, Catherine se întoarce complet nouă. Era deja o doamnă. În cele trei luni, fiul familiei Linton se îndrăgostește de Catherine, iar ea, arogantă fiind; înițial nu alege pe nimeni și începe să îi chinuie pe cei doi bărbați îndrăgostiți de ea. Până la urmă ea îl alege pe Edgar, nu fiindcă era îndrăgostit de el; ci fiindcă era bogat.
Era de așteptat că lui Heathcliff nu era să-i placă ideea. Această alegere îi trezește gelozie; iar mai târziu dorința de răzbunare. După ce Catherine îl alege pe Edgar, Heathcliff dispare de la Wuthering Heights pentru câțiva ani. După o lungă perioadă de timp, el se întoarce putred de bogat; elegant și plin de dorința de a se răzbuna pe Edgar și Hindley. Însă răzbunarea pentru el devine otravă. Deoarece URA NAȘTE URĂ. Iar atunci când duce răzbunarea la un bun sfârșit, el realizează că nimic nu devine mai bun sau mai ușor, mai ales ca nu poate stopa durerea produsă de moartea lui Catherine.
Heathcliff și-a găsit pacea abia după moarte. Se spune că spiritele lui Catherine și Heathcliff sunt mereu împreună, iar prin acest mod ei arată că dragostea lor platonică e mai intensă decât realitatea.
Romanul „La răscruce de vânturi” de Emily Brontë este despre limitele răutății umane, despre durere. El întruchipează aroganța, răutatea, ura în care trăim noi oamenii. Iar singura care te poate scăpa de acest calvar nemarginit este iubirea.
Urmăreste paginile noastre Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporter Youth.md: Bucur Bianca-Ionela
No Comment