Ești reprezentant/ă al unui ONG de tineret, Centru de Tineret, Consiliul Local de Tineret sau reprezentant/ă a unei instituții care lucrează cu tinerii? MilleniuM Training and Development Institute a pregătit un nou proiect pentru tine!
Îți sunt interesante programulele europene de mobilitate a tinerilor cum ar fi Erasmus+ Tineret și Corpul European de Solidaritate și ai dori organizația să se implice ca parteneri în proiecte precum:
- schimburi de tineret, cursuri de instruire sau activități de participare a tinerilor;
- proiecte de voluntariat internațional sau să găzduiți voluntari din alte țări, dar încă nu cunoști suficient de bine toate aspectele și etapele necesare prin care trebuie să treacă organizația/ grupul de inițiativă din care faci parte?
Atunci proiectul “EUropa mai aproape de TINEri” este anume pentru tine!
În decursul a 4 instruiri, fiecare cu durata a câte 3 zile, vei cunoaște etapele prin care trece organizația pentru a deveni eligibilă să participe în proiecte Erasmus+ Tineret și Corpul European de Solidaritate.
Subiectele abordate în cadrul atelierului de lucru:
- Programul Erasmus+ Tineret și Corpul European de Solidaritate 2021-2027 și obiectivele acestora.
- Specificul proiectelor Erasmus+ Tineret: proiecte de mobilitate pentru tinereti (schimburi de tineret), proiecte de mobilitate pentru lucrătorii de tineret și activități de participare a tinerilor
- Înregistrarea organizației în baza de date Erasmus+: obținerea OID și completarea PIF
- Cum dezvolți o idee de proiect Erasmus+ Tineret și cum organizația poate beneficia de finanțare în cadrul programului
- Cum organizația primește accreditare internațională pentru a fi organizație găzdă sau de trimitere în cadrul programului european de voluntariat Corpul European de Solidaritate
Perioada desfășurării:
- 29 septembrie – 1 octombrie
- 12-14 noiembrie
- 19-21 noiembrie
- 26-28 noiembrie
Pentru participare completează formularul de înregistrare: AICI.
Termen limită de aplicare: 23 septembrie 2021
Pentru informații suplimentare apelați persoana de contact: Isaicul Alexandra, isaicul95@gmail.com sau la nr. de telefon 060963838
Proiectul este finanțat din cadrul „Programului municipal de granturi pentru organizații de tineret și grupuri de inițiativă din mun. Chișinău”, lansat de către Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău și Centrul Municipal de Tineret Chișinău.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment