Proiectul fotografic, #SpunFărăRușine – deschis despre experiența de hărțuire


hărțuire cires info

Primul proiect despre cultura consimțământului din Moldova, C.I.R.E.S., lansează un proiect fotografic cu câteva istorii a unor persoane curajoase, care au acceptat să vorbească public despre experiențele lor de hărțuire. Acestea au fost fotografiate de Elena Siretanu, care vrea să încurajeze supraviețuitoarele_rii hărțuirii sexuale să vorbească deschis despre experiențele lor cu scopul de a reduce stigma în jurul acestui subiect. 

Istoriile scot la iveală faptul că nu întotdeauna ne este evident că am trecut prin hărțuire. Laura, care a fost hărțuită de un chirurg în timpul stagierii de practică de la medicină spune, „Nu sunt sigură de cât de conștientă eram de gravitatea situației în care mă aflam, probabil nici nu mi-am dat seama ca e hărțuire, asta am descoperit-o mai târziu, sau o altă tânără, care a trecut prin abuz în propria căsătorie zice: „Am aflat despre acest tip de violență [stealthing] de pe pagina cires.info – când bărbatul își scoate prezervativul în timpul actului sexual fără înștiințarea partenerei

Prin publicarea acestor istorii cu fotografii pe rețelele de socializare, proiectul speră să încurajeze discuții despre ce este hărțuirea sexuală și să arate că asta se poate întâmpla cu oricine dintre noi, astfel contestând tendințele de blamare a victimelor. 

De asemenea, hărțuirea sexuală nu se referă doar la viol sau cazuri cu violență fizică, este și despre intimidare, manipulare, și abuz de putere: „M-am simțit cel mai mic om de pe pământ și am ascuns toată situația adânc în mine, sau „În acel moment am simțit umilința și rușine pentru faptul ca eram vulnerabilă și neajutorată. Iar Elena, hărțuită verbal în transportul public din cauza piercingului a zis: „Toate acestea s-au întâmplat la mijlocul zilei, într-un spațiu plin de oameni, în care nimeni nu a reacționat

Conform statisticilor, fiecare a 4-a femeia în Republica Moldova a trecut printr-o astfel de experiență. Chiar dacă în 2010 un articol a fost inclus în Codul Penal al Republicii Moldova care criminalizează hărțuirea sexuală, majoritatea supraviețuitoarelor_rilor nu denunță autorii de abuz din cauza mai multor factori, precum stigmatizarea socială, accesul limitat la justiție, lipsa de cunoștințe despre felurile de hărțuire, sau atitudinea tolerantă a majorității populației față de abuz.

Din păcate, mulți în continuare nu văd o problema în faptul că o femeie este pipăită sau îmbrățișată împotriva voinței ei, și de cele mai multe ori oamenii judecă pe cea_cel, care a suferit de violență, în loc de cei, care au înfăptuit-o. 

Mai multe detalii și cele șase istorii le puteti găsi la link-ul https://www.cires.info/proiect-foto.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Oportunități de dezvoltare pentru începătorii din domeniul telecomunicațiilor!
Next Lansarea Clubului de discuții în domeniul activismului civic la nivel local al tinerilor
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − 7 =