Direcția Generală Educație Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău anunță lansarea concursului organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova, în colaborare cu Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO în perioada noiembrie – decembrie 2022, Concursul Republican „Limba noastră-i o comoară” ediția a VI-a.
Scopul concursului
Concursul are drept scop sensibilizarea tinerei generații privind cunoașterea limbii materne și păstrarea diversității lingvistice și culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacțiune și înțelegere între diferite popoare.
Categorii de participanți
La Concurs pot participa elevii claselor a I-XII-a din toate instituțiile de învățământ primar și secundar (ciclul I și ciclul II) și cele de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova.
- Ciclul I – Clase Primare;
- Ciclul II – Gimnaziu;
- Ciclul III – Liceu.
Procesul de evaluare
Produsele selectate la etapa raională/municipală vor fi expediate, pentru evaluare, la etapa republicană, către Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, la adresa natalia.blindu@artico.md. Câștigătorii concursului vor obține diplome de participare și premii bănești.
Mai multe detalii despre condiții de participare, etape, premierea participanților, puteți găsi aici.
Nu ezita să ne urmărești și paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Autoare: Laura Macari
No Comment