Oportunitate pentru tineri: Internship la Centrul Național de Mediu


internship centrul național de mediu

Una dintre prioritățile Centrului Naţional de Mediu este reconfirmarea statutului de angajator uman, ceea ce presupune dezvoltarea continuă a competențelor-cheie pentru viitor. Pentru asta am creat ECO – JUMP – Programul de Internship la Centrul Naţional de Mediu. Programul ECO JUMP este prevăzut pentru tineri şi/ sau persoanele ambițioase care vor să înceapă să-și pună bazele unei cariere de succes în domeniul Mediu şi Energie sau să preia bunele experienţă în viaţa de zi cu zi.

ECO – JUMP are patru domenii în care tinerii pot să se dezvolte: Managementul resurselor de apă, Managementul deșeurilor, Dezvoltarea durabilă și promovarea economiei verzi, Project Management.

În anul 2021, Programul se va desfășura începând cu 1 august 2021 până la 31 decembrie 2021, între 4 și 6 ore pe zi, 3 sau 4 zile pe săptămână. Fiecare domeniu îmbină în sine perioada de orientare, la fel ca și ceilalți angajați ai Centrului Naţiona de Mediu, coaching pe partea tehnică, training pe partea de skills și bineînțeles, partea practică.

Prin intermediul Programului ECO – JUMP CNM va căuta la candidați:

  • Să fie tineri şi/ sau persoane pasionate și dornice să învețe, capabili să demonstreze cunoștințe teoretice despre aria pentru care aplică/cunoștințe generale
  • Să fie curioși și entuziaști, cu o gândire analitică
  • Să aibă abilități de comunicare și de lucru în echipă
  • Să cunoască limba engleză

Avantajele participării în cadrul Programului ECO – JUMP:

  • Participanţii vor învăța de la cei mai buni în domeniu, pentru că noi niciodată nu ne oprim și mereu avem culmi noi de atins, cu alte cuvinte: o echipă extraordinară cu care vor avea ocazia să lucreze zi de zi.
  • Participanţii vor avea șansa de a începe să-și construiască o carieră într-o cultură sănătoasă și de a înțelege cum se încadrează în aceasta.
  • Participanţii vor avea acces nelimitat pe durata internship-ului la platforma de dezvoltare a abilităților și competențelor.
  • Participanții vor putea beneficia de o bursă de stagiere.

Candidații interesați pot transmite CV-ul și o scrisoare de motivare pe adresa cnm.concurs@gmail.com până pe data de 25 iulie 2021.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ești pasionat de jurnalism? Înscrie-te la Școala de Studii Avansate în Jurnalism
Next Alătură-te programului de mentorat Epam UpSkill și beneficiază de instruire online individuală
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 3 =