Job full-time // A.O. Filiala din Moldova a Asociației Amici dei Bambini angajează coordonator program educativ


Job full-time amici dei bambini

Job full-time // A.O. Filiala din Moldova a Asociației Amici dei Bambini (Amici dei Bambini, Moldova) angajează coordonator / coordonatoare program educativ.

Termeni de referință:

Context: Filiala din Moldova a Asociației Amici dei Bambini este o Organizație Non-Guvernamentală care activează în Republica Moldova de mai bine de 20 ani și  promovează dreptul fiecărui copil la familie, inclusiv prin intermediul adopției.

Prin intermediul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 finanțat de Uniunea Europeană, Amici dei Bambini, Moldova implementează, în perioada octombrie 2020 – iunie 2022 proiectul ”Creșterea calității și accesului la educație în zona de frontieră prin perspectiva inovatoare a învățării accelerate”.

Scopul proiectului: Îmbunătățirea calității, eficacității și accesului la educație în zona de frontieră prin promovarea abordării inovatoare a învățării accelerate.

Detalii despre angajare:

Program de muncă: job full-time (8 ore)

Locul de muncă: Chișinău, Centrul Metodologic de Animație

Poziție: Coordonator/coordonatoare program educativ

Perioada de angajare: octombrie 2020 – iunie 2022.

Atribuții și responsabilități:

  • Participarea, în regim on-line și off-line, la instruirile specifice învățării accelerate la copii;
  • Elaborarea, în colaborare cu partenerii de proiect, a programelor de învățare accelerată pentru copii;
  • Promovarea programelor de învățare accelerată în rândul potențialilor beneficiari și crearea grupelor de copii conform criteriilor specificate în proiect;
  • Planificarea și evaluarea activităților de învățare accelerată, organizate în cadrul Centrului Metodologic de Animație;
  • Coordonarea echipei de animatori, stabilirea graficului și a regulilor de muncă cu privire la activitățile de învățare accelerată;
  • Oferirea suportului metodologic echipei de animatori în vederea dobândirii abilităților specifice de organizare a activităților de învățare accelerată prin oferirea demonstrațiilor practice, instrucțiunilor, sfaturilor și exercițiilor cu copiii;
  • Contribuirea la crearea condițiilor sigure de desfășurare a activităților de învățare accelerată (amenajarea spațiilor; achiziționarea și dotarea cu materiale necesare etc.)
  • Participarea la ședințele de coordonare a proiectului în vederea asigurării reușitei activităților și rezultatelor programate în cadrul proiectului;
  • Raportarea săptămânală către coordonatorul de proiect a tuturor aspectelor cheie legate de realizarea obiectivelor;
  • Comunicarea constantă și eficientă cu părinții/tutorii copiilor beneficiari ai programelor de învățare accelerată;
  • Participarea la elaborarea rapoartelor de proiect prin oferirea datelor obținute în cadrul programelor de învățare accelerată realizate;
  • Oferirea asistenței în elaborarea Ghidului de bune practici privind învățarea accelerată;
  • Alte roluri şi responsabilități la delegarea Coordonatorului de proiect.

Formare, abilități și calități personale:

  • Studii superioare în domeniul educației (ex: pedagogie, psihologie, psihopedagogie etc.);
  • Cunoașterea, la perfecție a limbii române. Cunoașterea limbii engleze (scris și vorbit) constituie un avantaj.
  • Minim 3 ani de experiență profesională în managementul proiectelor educaționale;
  • Abilități de operare cu pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Power Point etc.);
  • Abilități avansate de comunicare și relaționare interpersonală;
  • Abilități avansate de realizare a sarcinilor stabilite, de organizare eficientă a timpului și de  respectare a termenelor-limită;
  • Capacități avansate de organizare şi management al informațiilor, de elaborare, inclusiv redactare a documentelor și a programelor educaționale;
  • Capacitate de a lucra în echipă cât și individual;
  • Capacități de generare a soluțiilor;
  • Sensibilitate la problemele copiilor şi familiilor;
  • Dinamism, spirit de cooperare;
  • Responsabilitate, disciplină, corectitudine şi seriozitate;
  • Angajament pentru muncă flexibilă în timp (orientare spre realizarea obiectivelor);
  • Rezistență pentru activitate în condiții şi situații de stres;
  • Disponibilitate pentru deplasări periodice în teren (pe teritoriul RM) dar și la nivel internațional (RO);
  • Permis de conducere (categoria B) constituie un avantaj.

Relații conform organigramei:

Coordonatorul/coordonatoarea de program educativ se subordonează Coordonatorului de proiect şi colaborează cu alți membri ai echipei de proiect.

Evaluarea activității:

Evaluarea se efectuează de către Coordonatorului de proiect în baza raportului săptămânal de activitate.

Persoanele interesate vor expedia CV-ul actualizat și scrisoarea de motivare la adresa electronică: chisinau@aibi.it , cu mențiunea “Angajare – Coordonator/coordonatoare de program educativ”, până la  11.10.2020.

Persoană de contact: Tatiana Lungu (tel. 069 291 115)

Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Lisnic Mădălina îți prezintă particularitățile Universității Jean Monnet!
Next Academia Moldcell: 15 studenți creativi vor beneficia de stagii și burse. Și tu poți fi printre ei!
Cebanu Marina
About the author

Cebanu Marina

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *